Fostul jurist al AMN îl acuză pe Serafim Urechean de favorizarea muncii la negru
Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, este acuzat că ar fi favorizat munca la negru, pe vremea când era în fruntea Alianţei Moldova Noastră. Fostul jurist al formaţiunii, Dumitru Graur, susţine că nu şi-a primit salariul promis, iar după fuziunea AMN cu PLDM, nu şi-a mai putut recupera banii.
Gaur spune că a reprezentat interesele AMN din 2004 până în 2010. Cu toate acestea, după ce formaţiunea s-a contopit cu PLDM şi i-a fost restituit carnetul de muncă, a constatat că în document nu i-a fost indicată toată această activitate.
Mai mult, Graur îl acuză pe Urechean că ar fi tergiversat semnarea contractelor de muncă. Juristul s-a adresat în judecată. Dosarul îi vizează atât pe Serafim Urechean, cât şi pe Partidul Liberal Democrat, succesorul de drept al AMN. Prima şedinţă de judecată va avea loc pe data de 21 martie 2013. Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, a refuzat să comenteze situaţia.
- Urechean: Curtea de Conturi nu e măciucă de răfuială, iar AMN-ul "n-a murit"
- "Cei care muncesc la negru îşi condamnă viitorul la sărăcie"
- Muncă la negru în Capitală: Angajatele unei cantine spun că şeful nu le-a cerut niciun act VIDEO
- Foşti membri ai Alianţei Moldova Noastră: Fuzionarea AMN cu PLDM s-a dovedit a fi un atac raider
- Urechean despre Voronin: A ridicat săpunul de jos, după 2009, şi duce partidul la infarct