Moldova sprijină sancţiunile impuse Coreei de Nord
Moldova s-a alăturat sancţiunilor impuse joi de Uniunea Europeană Coreei de Nord, în urma testelor nucleare efectuate de această ţară. Informaţia a fost confirmată de Ministerul de Externe de la Chişinău.
Ţara noastră sprijină aşa-numita "listă neagră" a Uniunii Europene, în care se regăsesc organizaţii şi funcţionari din Coreea de Nord, cărora le este interzis accesul în spaţiul comunitar. Restricţiile se referă şi la comerţul cu metalele preţioase şi aur, inclusiv comerţul cu materiale ce pot fi utilizate pentru crearea componentelor rachetelor balistice.
Anterior, un şir de ţări precum Armenia, Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Albania, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia s-au alăturat sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană. Şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton, a salutat această decizie.
Cele mai recente sancţiuni împotriva Coreei de Nord au fost adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, ca urmare a testului nuclear efectuat pe 12 februarie. Regimul de la Phenian respinge această rezoluţie şi refuză să se conformeze sancţiunilor internaţionale.