Olympiacos Piraeus a învins AEK Atena în etapa a 25-a a Superligii din Grecia
Olympiacos Piraeus şi-a asigurat cel de-al 40-lea titlul din palmares cu cinci etape înainte de finalul campionatului. Performanţa a fost obţinută în victoria cu AEK, scor 3-0. După 25 de etape din Superligă, Olympiacos a acumulat 66 de puncte, cu 16 mai mult decât ocupanta locului doi, Asteras Tripolis.
Acest titlu a devenit un adevărat succes şi pentru antrenorul spaniol Michel Gonzalez. Fostul jucător al lui Real Madrid a mai pregătit echipele Rayo Vallecano, Getafe sau Sevilla, dar nu a reuşit să câştige niciun trofeu. Acesta a preluat-o pe Olympiacos acum o lună, iar titlul în Grecia a devenit primul trofeu din cariera de antrenor.
Formaţia din Piraeus continuă, însă, lupta în Cupa Greciei, unde are programată întâlnirea cu Giannina din sferturile competiţiei. Odată cu câştigarea acestui titlu, Olympiacos şi-a asigurat şi participarea în faza grupelor a viitoarei ediţii a Ligii Campionilor.