Ford Focus ST a fost cel mai bine vândut hot-hatch din ultimele luni ale anului 2012
Ford Focus ST devine tot mai popular în Europa. Modelul a încheiat anul 2012 în fruntea segmentului hot-hatch din Europa, după trei luni în care a depăşit Renault Megane RS şi Volkswagen Golf GTI, scrie automarket.ro.
Astfel, popularitatea unor modele consacrate ca Volkswagen Golf GTI şi Renault Megane RS este ameninţată din vara anului trecut.
Potrivit unei statistici publicate de compania specializată Polk, în ultimele trei luni ale lui 2012, hot-hatch-ul Ovalului Albastru a fost cel mai vândut model din segment, reuşind să adune 44% din comenzile plasate în această perioadă, cu 1984 de unităţi vândute.
Rezultatul americanilor este mai mare cu 33% decât cel obţinut de Volkswagen Golf GTI şi cu 12% decât cel obţinut de Renault Megane RS.
De la debutul oficial al modelului pe piaţa europeană, Ford a reuşit să vândă 3819 unităţi. Dintre acestea, 74% au fost hatchback-uri şi 25% break-uri. Cea mai populară culoare a fost Frozen White cu 41% dintre comenzi.