13 întreprinderi de stat solicită scutirea de plata impozitului pe profit
13 întreprinderi de stat solicită scutirea de plata impozitului pe profit sau dividende pentru anul 2011. Printre ele se numără aşa giganţi, ca „Tutun-CTC”, „Cricova”, „Milestii Mici”, ”RED Nord-Vest”, „RED Nord” şi altele. Totodată, directorul combinatului de tutun din Chişinău a primit pentru câteva luni de muncă o primă de peste un milion de lei.
Întreprinderile cu capital de stat îşi explică demersul prin performanţele financiare precare, precum şi prin necesitatea realizării unor investiţii. Astfel, combinatul de tutun din Chişinău intenţionează să investească aproximativ 75 de milioane de lei în achiziţionarea unei linii de etichetare cu laser a ţigărilor, precum şi a unor dispozitive care vor permite reducerea conţinutului de gudron în ţigarete.
În lista companiilor care au solicitat scutiri financiare, se află Centrul de carantină, identificare şi expertiză de arbitraj, Combinatul Mileştii Mici, Centrul de Stat pentru certificarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor, Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare, Uzina de sticlă din Chişinău, Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie, Comdinatul de tutun din Chişinău, întreprinderea Viorica-Cosmetic, Barza albă, Armo-beton, staţiile de livrare a energiei electrice RED Nord-Vest şi RED Nord.
- Patronatele, nemulţumite de noile prevederi ale politicii bugetar-fiscale a Guvernului
- Deputaţii aşteaptă explicaţii de la MAIA privind situaţia la "Tutun CTC" şi milioanele încasate de şefa întreprinderii, Ala Sârbu
- Termenul limită de achitare a impozitului pe venit de către agricultori, amânat pentru luna septembrie