13 moldoveni au furat milioane de pe cardurile bancare ale francezilor DETALII
13 moldoveni cu vârstele cuprinse între 21 şi 41 de ani au creat o grupare organizată care efectua fraude informatice pe teritoriul Franţei. Aceştia foloseau anumite aparataje tehnice pentru a copia datele de pe banda magnetică a cardurilor bancare.
Potrivit procurorilor din Moldova, valoarea prejudiciilor aduse se ridică la peste şase milioane de lei. Informaţiile preluate de pe carduri erau furnizate unor complici din SUA, care ulterior făceau carduri clonate şi sustrăgeau banii din bănci.
Opt dintre aceştia au fost reţinuţi de autorităţile franceze, iar cinci au reuşit să se întoarcă în Republica Moldova.
Autorităţile franceze au formulat o cerere în acest sens organelor competente din Republica Moldova. Astfel, pe acest caz în ţara noastră au fost efectuate 14 percheziţii. În cadrul acestora au fost indentificate peste 60 de aparate de tip ''skimmer'', telefoane mobile, cartele SIM, precum şi mai multe documente ce demonstrează aflarea acestor persoane pe teritoriul Franţei.
Cele cinci persoane au fost indentificate. Ele au fost audiate în calitate de bănuit şi nu pot fi reţinute şi nici extrădate, deoarece cauza penală este deschisă de alt stat. Ceilalţi opt moldoveni sunt cercetaţi penal în Franţa.
Precizăm că skimming-ul reprezintă o activitate ilegală prin care o persoană obține în mod fraudulos datele stocate pe banda magnetică a unui card bancar. Datele astfel obținute sunt folosite pentru producerea de carduri contrafacute.