Serghei Diaconu, Igor Gori şi Vadim Răilean au FUNCŢII NOI ÎN MAI
Ministerul Afacerilor Interne are noi angajaţi, după ce a intrat în vigoare noua lege a Poliției. Astfel, au fost numiţi în funcţie mai mulţi şefi în diverse structuri ale instituţiei. Informaţia a fost oferită de șeful Inspectoratului General de Poliție, Ion Bodrug, potrivit Noi.md.
Şeful adjunct al Departamentului de Poliție, Igor Gori, a fost numit în funcția de șef al Inspectoratului Național de Patrulare, iar șeful-adjunct al Poliției Criminale, Vadim Răilean, a ajuns în funcția de șef al Inspectoratului Național de Investigații. Totodată, șeful Poliției Rutiere, Serghei Diaconu, a fost numit director adjunct al Inspectoratului General de Poliție.
"Am suplinit toate funcțiile de șefi. Cu angajații mai avem de lucrat. În orice caz, per total, în prezent, avem un procent de reangajare de circa 80%", a menționat Bodrug.
Publika.md menţionează că documentul privind reforma Ministerului Afacerilor Interne a intrat în vigoare pe 5 martie. Printre prevederile actului se numără demilitarizarea unor funcţii, separarea poliţiei de controlul politic, prin crearea Inspectoratului General al Poliţiei. Totodată, se propune ca subdiviziunile teritoriale să fie finanţate din bugetul de stat.
- Ion Bodrug este noul şef al Inspectoratului General de Poliţie
- "O bătaie de joc". Angajaţii MAI, nemulţumiţi de noua lege a Poliţiei
- Poliţiştii vor putea primi compensaţii pentru utilizarea maşinilor personale în scop de serviciu
- Serghei Diaconu, numit viceministru de Interne, iar Ana Vasilachi - viceministru al Apărării