Timofti, între aplauze şi gafe. Prin ce s-a remarcat şeful statului (VIDEO)
De la învestire, Nicolae Timofti s-a remarcat prin câteva vizite în afara ţării. După un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, şeful statului a fost aplaudat. În schimb, în ţară, declaraţiile preşedintelui sunt făcute, de cele mai multe ori, de către purtătorul său de cuvânt.
"Care este diferenţa dintre simbolica fascismului şi a comunismului atunci când sub aceste semne au murit milioane de oameni?", a declarat şeful statului.
Deputatul PCRM nu a întârziat să dea o replică. "Ştiţi că opoziţia parlamentară nu vă recunoaşte ca preşedinte?", a declarat deputatul PCRM, Grigore Petrenco.
"Dacă nu mă recunoaşteţi ca preşedinte, în calitate de ce să vă răspund?", a întrebat Nicolae Timofti.
În timpul unei alte vizite la Bruxelles, preşedintele şi-a exprimat speranţa că vor fi găsite soluţii pentru a trece la următoarea etapă a Planului de acţiuni privind regimul liberalizat de vize. Nicolae Timofti a fost şi la Bucureşti, unde, din cauza emoţiilor, a strecurat o greşeală.
"Vreau să-i mulţumesc încă o dată domnului Traian Băsescu pentru suportul în susţinerea Moldovei în negocierile pe cale le purtăm cu Ucraina, scuzaţi cu UE", a spus preşedintele Moldovei.
Nicolae Timofti a reuşit să atragă şi nemulţumirea unui grup de credincioşi atunci când a promulgat Legea privind asigurarea egalităţii.
În alt caz, el a refuzat să promulge documentul ce prevede castrarea chimică a pedofililor. Şeful statului a respins şi candidaturile a trei judecători pentru diferite funcţii.
Cu toate acestea, el insistă să le fie majorate salariile cu până la două mii de euro.
Preşedintele s-a remarcat şi prin dorinţa de a împăca liderii AIE, dar, de obicei, în locul lui face declaraţii purtătorul de cuvânt, Vlad Ţurcanu.