"Propunerea de a numi persoane străine în fruntea Fiscului şi a Vămii este absurdă"
Propunerea premierului în exerciţiu Vlad Filat de a numi în fruntea Vămii şi a Fiscului persoane de peste hotare este absurdă. Declaraţia aparţine fostului viceministru de Externe Valeriu Ostalep şi a fost făcută în cadrul emisiunii Fabrika.
"Cum el îşi închipuie asta? De unde? Din ce ţară? Cum în general se poate de declarat aşa ceva. Nu înţeleg. Este absurd. Oameni întâmplători la guvernare cu idei absurde. Depolitizarea instituţiilor statului trebuia să fie făcută încă în 2009. Cum să vină persoane de peste hotare, care nu cunosc legile, care nu cunosc legea?", a declarat Valeriu Ostalep.
Publika.md aminteşte că, anterior, premierul în exerciţiu Vlad Filat a declarat că în fruntea Fiscului şi a Vămii ar trebui să vină persoane din afara ţării, pentru a asigura o funcţionalitate mai bună a acestor instituţii.