China, în topul celor mai mari exportatori de arme. VEZI cine este lider la importuri
Embed:
China a intrat în top cinci al celor mai importante ţări exportatoare de arme, pentru prima dată de la încheierea Războiului Rece. Asta arată datele raportului prezentat, astăzi, de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm.
În perioada anilor 2008-2012, volumul exporturilor de arme din China a crescut cu 162 la sută, în special datorită livrărilor către Pakistan. Primul loc în acest clasament este ocupat de Statele Unite ale Americii, urmate de Rusia, Germania şi Franţa.
În ceea ce priveşte importurile de armament, lider este India, următoarele poziţii fiind ocupate de China, Pakistan, Coreea de Nord şi Singapore. Raportul mai arată că 71 la sută din livrările de arme către Siria aparţin Federaţiei Ruse.