Ştiţi că sute de copii din Moldova nu au familie? Pentru mulţi dintre ei acasă înseamnă centrele de plasament sau internatele. De regulă, odată ajunşi aici, micuţii sunt uitaţi de restul lumii. Devin statistici fără statut juridic. Trec anii, iar odată cu ei scade şansa acestor copii de a avea o familie.

Tamara are 16 ani, dintre care 13 i-a petrecut în orfelinatul din Străşeni. A fost adusă aici împreună cu cei doi fraţi ai ei.

Şi dacă cei care le-au dat viaţă s-au dezis de ei, statul s-a limitat să le asigure doar strictul necesar. Părinţii au fost decăzuţi din drepturi, iar copiii au pierdut şansa la o viaţă normală în familie, fie şi adoptivă.

"Mama a decedat, tata acum vreo jumătate de an a fost lipsit de drepturile părinteşti. Nu a venit pe aici niciodată. Decăderea din drepturile părinteşti este o problemă, într-adevăr. Nu se pune accentul pe statutul copilului", a declarat asistenta socială a Gimnaziului internat din oraşul Străşeni, Elena Pleşca.

Sunt multe istorii similare. "Acesta este dosarul unui băieţel care a fost luat de la mamă la vârsta de trei luni şi dus la o casă de copii. De la casa de copii, la vârsta de cinci ani şi trei luni a fost adus la noi la gimnaziu. Acum este în clasa a noua. Anul acesta am perfectat documentele, iar mama a fost lipsită de drepturi. Până acum nu s-a ocupat nimeni de această problemă", a mai adăugat Elena Pleşca.

Nepăsarea autorităţilor îşi lasă amprenta şi pe personalitatea copiilor instituţionalizaţi. "Acest copil din instituţie nu are nicio iniţiativă. Dacă îi spui să facă ceva - face, dacă nu-i spui, niciodată nu va face nimic", a menţionat directorul de program al Centrului de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie "Casa Aschiuţă", Fiodor Sâdnic. 

Din cauza că s-a aflat atât de mult în orfelinat, Tamara nici nu înţelege ce ar însemna o familie. Ştie doar una - mereu cineva trebuie să aibă grijă de ea. "Să vină vreo familie să mă ajute pe mine, ca să am o locuinţă", a spus Tamara Cojocaru.

În această situaţie sunt 5.000 de copii în toată ţara. "Din aceşti 5.000 de copii, în majoritatea cazurilor nimeni nu se gândeşte la viitorul lor şi la statutul lor. Nimeni nu se ocupă de ei şi în genere a devenit predominantă o tendinţă, copilul a fost plasat într-o şcoală internat, într-un centru de plasament, într-un plasament familial şi este uitat", a mai adăugat Fiodor Sâdnic. 

Cât de grav este afectat un copil de anii petrecuţi în orfelinat cel mai bine ştiu persoanele care au avut curajul să înfieze un micuţ din astfel de instituţii. Anul trecut, acest cuplu a luat în familie un băiat de 3 ani şi jumătate.

"El nu putea vorbi încă. Foarte puţine cuvinte spunea. Era retras, ca un animăluţ neîmblânzit. Acolo sunt mulţi copiii şi nu-i posibil să li se atragă atenţia fiecăruia în parte", a povestita mama copilului adoptat.

"În centrele de plasament sunt mari probleme. Când l-am luat acasă, cu maşina mea l-am dus, mi-a spus "vreau apă", i-am dat apă. "Mai vreau apă", iar i-am dat. Nu înţelegeam care-i problema, din ce cauză. Da, era cald. Dar acolo era o problemă că nu le dădea apă, ca să nu se ude", a adăugat tatăl.

Ani de zile aceşti oameni au luptat ca să obţină dreptul să adopte un copil. "Birocraţia, sunt oameni cărora le este indiferent de ceea ce vrei să faci şi pentru ce. Ei nu se gândesc cum stau copiii acolo", a subliniat bărbatul.

Dar spun că, până la urmă, efortul a meritat. "Ce poate fi mai fericit pentru o femeie decât atuni când îi spune un copil – mamă. E cel mai frumos pe lume. Vrem o mângâiere, o bucurie în casă, o gălăgie în casă. Nu am cuvinte să explic", a spus femeia. 

Cuplul a înfiat un copil de o vârstă mai mică, pentru ca să-l poată educa astfel încât să le semene cât mai mult. Măcar la comportament, dacă nu la chip. "La şapte - opt ani ar fi foarte greu. Este foarte greu, pentru că el a primit educaţia acolo, în instituţie a primit cei şapte ani de acasă", a declarat tatăl.

"Majoritatea îşi doresc copii foarte mici, pentru că îşi doresc să vadă primul pas, să vadă primul zâmbet, să trăiască mult mai mult timp împreună cu copilul pe care şi l-au dorit, să-l simtă ca şi pe copilul propriu. Pe de altă parte, vor ca el să nu aibă amintirea abandonului. Să nu aibă amintirea despre o altă mamă, să nu aibă amintirea despre instituţie", a subliniat directorul Asociaţiei Amici dei Bambini, Stela Vasluian.

Autorităţile cunosc starea de lucruri din orfelinate, dar spun că de vină sunt responsabilii de nivel local.

"Este o neglijare în serviciu din partea acelor funcţionari care aveau obligativitatea de a lucra la determinarea statutului. O perioadă îndelungată de timp nu s-a lucrat la determinarea statutului", a menţionat şefa de Direcţie din cadrul Ministerului Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu. 

Oficialii spun că vor prin lege să-i responsabilizeze pe funcţionarii de care depinde soarta copiilor din orfelinate.

"În acest proiect, care deja este în Parlament, am prevăzut limite de timp, măsuri concrete, acte juridice concrete şi autorităţile care trebuie să lucreze la determinarea statului copiilor. Venim şi cu măsuri de constrângere. Avem un proiect de lege pentru modificarea Codului Contravenţional şi Codului Penal, prin care încercăm să îi responsabilizăm atât pe părinţi, cât şi autorităţile tutelare pentru că nu au reacţionat în unele situaţii", a adăugat Viorica Dumbrăveanu. 

În raioane situaţia este văzută cu totul altfel decât în Chişinău. Asistenţii sociali spun că, în primul rând, încearcă să integreze micuţii din orfelinate în familiile rudelor.

"Ne ducem odată, de exemplu, la casa buneilor şi ei să nu fie acasă. Altă dată putem merge şi să îi găsim într-o stare de ebrietate avansată şi nervoşi. Nu vor să ne primească. Parcă ar vrea să scrie, dar pot spune că nici nu-l iau, dar nici nu renunţă. "Faceţi ce ştiţi, dă-i pace statul să-l crească", zic unii dintre ei. Sunt cazuri când este dus în Federaţia Rusă, lasă că o să vină peste trei luni şi asta tot lungeşte determinarea statutului copilului", a adăugat specialistul principal al Direcţiei Asistenţă Socială Nisporeni, Eugenia Tulbure.

"Soluţia ar fi următoarea: este autoritatea tutelară din raion, care cunoaşte foarte bine situaţia şi ei să spună că este o rudă în Moscova, în Rusia. Nu avem nicio legătură. Cât să aşteptăm? Un an, doi, trei, patru, până când ruda sau autoritatea tutelară spune că nimeni nu cunoaşte adresa. Atunci, ei primesc decizia că nu se ia în consideraţie această rudă", a afirmat directorul de program Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie "Casa Aschiuţă", Fiodor Sâdnic.

În acest mod, mai mult de 1.000 de copii din instituţii rezidenţiale au ajuns în familii. Chiar dacă reprezentanţii Direcţiilor asistenţă socială spun că din cauza procedurii complicate mulţi copii nu au şansa de a avea o familie, reprezentanţii Ministerului Protecţiei Sociale şi al Familiei spun că deocamdată nu renunţă la această practică.

"Totuşi noi insistăm asupra faptului că această practică a rezultat din practica şi experienţa existentă anterior. Asta e o definiţie care se menţine şi în legislaţia civilă şi în Codul Familiei, cu privire la integrare, că familia extinsă sunt rudele până la gradul patru", a subliniat şefa de Direcţie din cadrul Ministerului Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu. 

Pe lângă cei 5.000 de copii din instituţiile rezidenţiale, mai sunt 2.000 în centrele de plasament, iar alţi 700 sunt în case de tip familial. Iar numărul celor care ajung să-şi găsească o familie scade pe an ce trece.

În 2009, 182 de copii au fost înfiaţi de moldoveni şi alţi 30 au ajuns în familii adoptive din străinătate. În 2012, doar 80 şi-au găsit părinţi adoptivi, dintre care patru peste hotare.

Datele oficiale pentru anul trecut arată că 168 de copii orfani sau cu părinţi decăzuţi din drepturi aveau actele pentru a fi adoptaţi. Iar 167 de cupluri au depus cerere de înfiere a unui copil. Teoretic, doar un micuţ ar mai fi trebuit să-şi aştepte părinţi adoptivi. Realitatea a fost, însă, cu totul alta, 92 dintre ei au rămas în orfelinate.

"Noi acum avem o bază de date cu copiii care pot fi adoptaţi. Părinţii lor sunt luaţi de Minister la evidenţă. Eu nu am văzut ca aceste baze de date la moment să lucreze", a sublioniat Fiodor Sâdnic.

"De ce la momentul actual nu putem să asigurăm un circuit al acestei baze de date? Cu regret nu suntem deţinătorii unui sistem informaţional automatizat, care să ne asigure securitatea datelor respective. Cunoaşteţi că suntem în proces de elaborare a acestui sistem informaţional, vom fi într-o legătură informaţională cu autorităţile tutelare, punem o miză mare că acesta va fi funcţional până la finele anului curent", a conchis Viorica Dumbrăveanu.

Până vor ajunge responsabilii să ajusteze sistemele şi legile care nu funcţionează în această ţară, o generaţie de copii riscă să crească înconjurată de indiferenţă şi fără dragoste părintească.