Fostul premier român Adrian Năstase va fi ELIBERAT din închisoare
Fostul premier român Adrian Năstase va fi eliberat din închisoare, după opt luni de detenţie. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis astăzi eliberarea condiţionată din penitenciar a fostului premier, scrie rtv.net.
Instanţa a respins recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a menţinut o decizie favorabilă fostului premier, dată de Judecătoria Sectorului 4. Decizia instanţei e definitivă.
Fostul premier a ispășit o treime din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul "Trofeul calităţii".
Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, pe 20 iunie 2012, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". Năstase a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În momentul în care mascaţii au descins la domiciliul familiei, Adrian Năstase a încercat să se împuşte.
Politicianul a fost internat la Spitalul Floreasca, iar după recuperare a fost transportat direct la Penitenciarul Jilava.
- Năstase, la spital sau la închisoare. Medicii decid dacă fostul premier va fi transferat la Rahova
- Bancuri şi piese pe seama lui Adrian Năstase, după ce a încercat să se sinucidă VIDEO
- Adrian Năstase a fost achitat definitiv în dosarul "Mătuşa Tamara"
- Adrian Năstase ar putea fi eliberat din închisoare înainte de termen