Guvernul sirian îi acuză pe rebeli de comiterea atacurilor cu arme chimice. SUA susţine că nu sunt dovezi
Rebelii sirieni şi autorităţile de la Damasc se acuză reciproc că ar fi folosit arme chimice în luptele din provincia Aleppo. Potrivit insurgenţilor, în urma atacului cu o rachetă cu încărcătură chimică, au murit cel puţin 25 de oameni. Deocamdată, nicio putere occidentală sau organizaţie internaţională nu a confirmat incidentul.
Guvernul sirian îi acuză pe rebeli că au lansat primul atac chimic de la începutul violenţelor, în nordul ţării. Rusia s-a alăturat acuzaţiilor aduse opoziţiei. Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, insurgenţii au detonat o muniţie care conţinea o substanţă chimică neidentificată. Opoziţia a respins, însă acuzaţiile şi a declarat că, de fapt, forţele guvernamentale au lansat o rachetă care conţinea toxine. Iar Statele Unite susţin că nu există nicio dovadă care să demonstreze că forţele rebele au efectuat un astfel de atac.
"Suntem profund sceptici în privinţa regimului de la Damasc care şi-a pierdut orice credibilitate. Vrem să avertizăm autorităţile siriene privind astfel de acuzaţii, folosite drept pretext pentru a acoperi folosirea armelor chimice", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Un fotograf de la agenţia de ştiri Reuters a declarat că victimele pe care le-a vizitat la spitalul din Aleppo suferă de probleme respiratorii, iar martorii spun că după presupusul atac, în localitate se simţea miros de clor.
Dacă atacul se confirmă, atunci va fi pentru prima dată când în Siria sunt folosite arme chimice. În 2012, ministerul de Externe de la Damasc a trimis Consiliului de Securitate al ONU o garanţie scrisă că forţele guvernamentale nu vor folosi arme chimice.
- (VIDEO) Lupte grele între forţele guvernamentale şi rebeli şi zeci de morţi, în Siria
- 40 de militari sirieni şi angajaţi ai Guvernului de la Damasc, UCIŞI de un atacator
- Rebelii sirieni au preluat controlul asupra oraşului Raqqa
- Rebelii sirieni ar fi folosit arme chimice în atacul în care au fost ucişi 26 de oameni