Se aşteaptă ploi pe arii extinse, iar vântul va sufla moderat
În această noapte vom avea zero grade în nordul ţării, 3 vor fi în Capitală şi 5 grade la Cahul.
Mâine cerul va fi variabil, în a doua jumătate a zilei pe arii extinse va ploua. Vântul va sufla moderat. Maximele termice vor fi de 11 grade la Briceni şi Soroca, 12 la Bălţi. La Orhei şi Cahul sunt anunţate 14 grade la amiază, La Chişinău, Leova şi Comrat câte 15. Cel mai cald va fi, însă, la Tiraspol, 16 grade Celsius.
În România precipitaţiile vor da nota zilei. La Oradea Cluj şi Braşov va ninge slab, iar termometrele vor indica 2, 3 şi 4 grade respectiv. La Sibiu şi Timişoara va cădea lapoviţă. 4 şi 6 grade vor fi aici. La Craiova şi Bucureşti va ploua. Maximele termice vor fi de 7 şi 9 grade Celsius. Şi în est va ploua. La Iaşi vor fi 6 grade, la Galaţi 9 iar la Constanţa 12.
Pe continentul european, va mai ninge la Moscova, unde va fi şi cel mai frig, minus 6 grade. La Oslo cerul va fi noros cu minus 3 grade la amiază. La Kiev 4 grade Celsius şi cerul mai mult noros. Aceeaşi maximă este anunţată şi la Praga, dar aici va ploua slab. Şi la Roma precipitaţiile vor da nota zilei, mercurul va urca însă până la 14 grade. Vreme închisă este anunţată şi la Londra şi Paris, cu 6 şi 10 grade. Şi doar la Madrid cerul va fi variabil, iar maxima termică de 17 grade Celsius.