Obama, aşteptat cu proteste în Iordania. Manifestanţii au dat foc drapelului Statelor Unite
Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, este aşteptat cu proteste în Iordania, ultima destinaţie în cadrul turneului său în regiune. Zeci de oameni au manifestat în faţa ambasadei SUA din Amman, unde au dat foc la steagul Statelor Unite şi au scandat lozinci antiamericane.
Peste 150 de oameni au protestat faţă de vizita preşedintelui american, Barack Obama, în Iordania. Manifestanţii au condamnat politica Statelor Unite de a interveni în conflictul dintre Israel şi regiunea palestiniană. Mulţi dintre ei susţin că Obama vrea să oblige Iordania să se implice mai mult în problema siriană.
"Credem că Statele Unite au o poziţie împotriva păcii, democraţiei şi viitorului real al omenirii", a declarat unul dintre protestatari.
Liderul de la Casa Albă va merge astăzi în Iordania, unde se va întâlni cu regele Abdullah al II-lea, considerat un aliat-cheie al SUA în Orientul Mijlociu. Discuţiile urmează să se concentreze asupra războiului civil din Siria, precum şi a perspectivelor privind o pace diplomatică în conflictul israeliano-palestinian.
Joi, Barack Obama s-a întâlnit la Ramallah cu liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi a subliniat angajamentul Statelor Unite de a institui un stat suveran palestinian. Tot ieri, Obama a primit din partea preşedintelui Israelului, Shimon Peres, "Medalia de Distincţie". Această vizită este prima a lui Barack Obama în Israel şi Cisiordania, în calitate de preşedinte al SUA.