Testele confirmă: Apa din robinete este bună de băut
Locuitorii Capitalei pot bea apă de la robinet fără nicio teamă. La această concluzie au ajuns specialiştii în urma unor verificări. Asta după ce mai mulţi consumatori s-au plâns că apa are un nivel mare de Ph. Deşi autorităţile susţin că testele au arătat altceva, oamenii rămân neîncrezători.
Specialiştii dau asigurări că temerile unor locuitori ai Capitalei în privinţa apei de la robinet sunt neîntemeiate.
"Apa de la robinet este apă bună, de calitate, care poţi să o consumi pe tot parcursul vieţii şi nu influenţeză negativ sănătatea", a declarat şeful Departamentului Calitate, din cadrul întreprinderii "Apă-Canal", Arcadie Rusnac.
În acelaşi timp, cei mai mulţi consumatori spun că evită să bea apă de la robinet:
"Apa conţine mulţi paraziţi şi de aceea preferăm doar apă fiartă"
"Filtrez apa, pentru că are un mirosul specific şi nu pot să o beau"
"Ţevile sunt ruginite, au vreo 50 de ani, trece apa prin ele, vă daţi seama ce calitate are"
Potrivit datelor, nivelul pH din apa potabilă trebuie sa fie între 6,5 şi 9. Din 2012, apa potabilă din reţeaua centralizată este tratată cu hipoclorit de sodiu, în loc de clorul pur.