(VIDEO) Şcoli închise în România şi ambuteiaje de zeci de kilometri în Rusia, din cauza ninsorilor
Toate şcolile din capitala României şi din cinci judeţe vor fi închise, astăzi, după ce meteorologii au anunţat cod portogaliu de viscol. De frig şi zăpadă nu scapă nici capitala Federaţiei Ruse şi cea a Germaniei.
Nouă judeţe din sudul României, inclusiv municipiul Bucureşti, se află sub cod portocaliu de ninsoare. Autorităţile au avertizat că viteza vântului, care va bate în rafale, va ajunge până la 70 de kilometri pe oră, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită. Astfel, toate şcolile din capitala României şi din judeţele Olt, Giurgiu, Dâmboviţa, Brăila, Buzău vor fi închise, iar cursurile vor fi reluate abia miercuri. În nord-estul ţării va ninge liniştit.
Şi capitala Rusiei a fost lovită cu putere de o furtună de zăpadă. Ninsorile au provocat ambuteiaje enorme. În unele sectoare ale oraşului, cozile de maşini s-au întins pe o distanţă de 20 de kilometri. Muncitorii fac faţă cu greu troienelor, chiar şi ajutaţi de 15.000 de utilaje de deszăpezire şi tractoare.
"Vine aprilie, iar noi avem zăpadă. Nici nu ştim la ce să ne aşteptăm", a spus un bărbat.
"Este îngrozitor. Cred că este 25 februarie, în loc de 25 martie. Vremea este foarte rea", s-a plâns o femeie.
Primăvara se lasă aşteptată şi în Germania, unde la mijlocul lunii martie, capitala Berlin este acoperită de zăpadă, iar temperaturile au coborât mult sub zero. Cu toate acestea, localnicii nu au ezitat să profite de ninsoare. "E ca un vis în mijlocul Berlinului. Parcă am fi în ţările din nordul Europei", a spus unul dintre ei.