Premieră pentru Moldova: Test Drive cu a treia generaţie Porsche Cayman
În Moldova a ajuns, în sfârşit, a treia generaţie Porsche Cayman. O ţară în care drumurile distruse ne obligă să evităm astfel de modele, germanii încearcă să ne convingă că noul Cayman este mai mare, mai eficient, mai rapid şi chiar cel mai bun din segmentul său, scrie autostrada.md.
Noul Cayman are acum un design propriu. Este un pas bine gândit al celor de la Porsche, care şi-au pus scopul ca, odată cu noua generaţie, maşina să nu mai fie văzută de clienţi ca un Boxter Coupe. Farurile din faţă îi conferă o identitate inconfundabilă, uşor de recunoscut, chiar şi atunci când este zărit în oglinda retrovizoare.
Nu putem spune acelaşi lucru despre partea din spate, care, datorită stopurilor, pare identică cu cea a lui Boxter. Ceva mai sus găsim şi spoilerul care îşi face apariţia la o viteză de peste 100 km/h şi asta pentru a apăsa parte din spate cât mai mult de suprafaţa de drum, fapt care oferă şi manevrabilitate foarte bună.
Porsche Cayman este dotat cu două spaţii de depozitare. Primul se află sub capotă şi are un volum de 150 de litri, iar al doilea se află în spate şi măsoară 162 de litri.
Habitaclul Cayman-ului este similar cu cel al modelului Boxter. Materialele sunt la fel de calitative şi plăcute la atingere. Până şi mirosul pielii naturale cu care sunt tapiţate scaunele este foarte plăcut. Interiorul Cayman-ului este foarte bine gândit, iar primul lucru care te cucereşte este poziţia la volan, care în ciuda faptului că este destul de joasă, reuşeşte să-ţi ofere o vizibilitate foarte bună a drumului.
Citiţi continuarea articolului pe autostrada.md.
- Duminică la AutoStrada: 50 de ani de istorie Porsche 911 şi test drive cu noua Mazda6 (VIDEO)
- Autostrada.md: Porsche Carrera GT adoptă un look nou
- Săraci, dar cu bijuterii pe patru roţi. Moldovenii au cumpărat în primele două luni ale acestui an 20 de maşini Porsche
- AutoStrada: Test cu Porsche Cayman şi topul celor mai accesibile maşini din Moldova