TOP cele mai bune teatre din Europa
Teatrele din Europa sunt unice datorită spectacolelor, istoriei şi arhitecturii. Deseori, acestea reprezintă imaginea emblematică a unui oraş sau chiar a unei regiuni.
Unul dintre cele mai renumite teatre nu doar din Europa, ci din lume, este La Fenice - o carte de vizită pentru oraşul italian Veneţia. De-a lungul celor două secole de istorie, clădirea a fost distrusă de nenumărate ori de flăcări, însă anume aici, marii autori italieni, precum Gioachino Rossini sau Giuseppe Verdi şi-au lansat operele lirice.
Situat în inima Madridului, Teatrul Real este un adevărat monument al capitalei spaniole. A devenit un obiectiv turistic, după ce mari cântăreţi de operă au susţinut spectacole pe scena lui. Se spune că aici au loc cele mai bune interpretări ale operelor semnate de Verdi, Wagner sau Stravinsky.
Spectacole de vis oferă şi Teatrul Scala din Milano, dotat cu una dintre cele mai moderne tehnici de scenă. Aici se găseşte şi un muzeu, care conţine o impresionantă colecţie de picturi, schiţe, statui şi costume ale actorilor.
Iar renumita scenă a Teatrului de Operă din Viena oferă peste 60 de opere şi balete programate în 285 de zile. O dată pe an, sala se transformă pentru o noapte într-un enorm ring de dans - cu ocazia Balului Operei din Viena.
Londra, în schimb, atrage turişti cu Teatrul Globe, unde multe din piesele lui William Shakespeare au fost jucate pentru prima dată.
- Conflict la Teatrul Bolşoi din Moscova. Directorul artistic al trupei de balet a fost stropit pe faţă cu acid
- Arta, promovată insuficient în Moldova. "Este nevoie de o revoluţie", spun unii oameni de cultură
- Cât cheltuieşte un moldovean pentru activităţi culturale şi ce salarii au actorii în Moldova