S-a ajuns la o înţelegere asupra unei vizite a misiunii FMI în Moldova
Premierul în exerciţiu, Vlad Filat, a anunţat astăzi, la şedinţa Guvernului, că s-a ajuns la o înţelegere asupra unei vizite a misiunii Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova. Deocamdată, nu se cunoaşte perioada şi subiectele care vor fi abordate.
"Comunicarea cu FMI a fost permanentă. Astăzi am convenit asupra venirii unei noi misiuni. Vom avea o discuţie vizavi de programul actual. Vor fi discuţii profesioniste despre situaţia din Republica Moldova şi cum se va implementa în continuare acest program. Eu nu văd de ce am prezice anumite probleme în raportul cu FMI. Vom veni cu argumente şi cu răspunsuri la întrebările din partea lor. Indiferent dacă va fi învestit sau nu noul Guvern, această misiune va veni. Atunci ei nu au venit, pentru că era incertitudine politică. Acum lucrurile sunt clare", a declarat Vlad Filat.
Anterior, Valeriu Lazăr a menţionat că relaţiile Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internaţional au revenit la situaţia din noiembrie 2009.
Mai mult, ministrul în exerciţiu al Economiei, Valeriu Lazăr, a spus că Republica Moldova are toate şansele să nu primească cele circa 70 de milione de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional, prevăzute în ultima tranşă a acordului.