Undă verde pentru majorarea pensiilor. Ce categorii de persoane vor primi mai mulţi bani (VIDEO)
Сomisia Protecţie Socială a avizat pozitiv proiectul care prevede majorarea pensiilor. Creşterile vizează doar pensiile până la 1300 de lei. Astfel, de la 1 aprilie, pe lângă indexarea operată anual, deputaţii au stabilit atât majorări de pensii, cât şi ajutoare financiare pentru diferite categorii de persoane.
Potrivit proiectului avizat, participanţii la lichidarea avariei de la Cernobâl, militarii şi foştii angajaţi ai Ministerului de Interne vor primi, începând cu 1 aprilie, pensii majorate cu 15 la sută.
Pentru acest an, ceilalţi pensionari, cu un venit lunar mai mic de 1300 de lei vor beneficia doar de un ajutor financiar. În funcţie de contribuţia la bugetul de stat, aceştia vor primi câte un ajutor între 50 şi 90 de lei.
Şi invalizii, în funcţie de gradul de invaliditate, vor ridica un supliment financiar la pensie de la 50 până la 90 de lei, iar beneficiarii de alocaţii sociale vor primi un ajutor de 50 de lei.
Proiectul a fost acceptat după comasarea mai multor documente propuse de Guvern şi parlamentari.
"Casa Naţională a Asigurărilor Sociale a realizat majorarea pensiilor conform Legii Bugetului. Acum noi vorbim adăugător de 439 de milioane. Asta este suplimentar pentru aceşti oameni, ca să nu se ducă informaţia că pensia a fost majorată cu 50 lei, doar cu 90 de lei", susţine deputatul PLDM Vladimir Hotineanu.
Deşi au fost incluşi în lista beneficiarilor, sunt foarte puţini militari sau participanţi la lichidarea avariei de la Cernobâl, care să aibă pensii mai mici de 1300 de lei.
Proiectul vizează aproape 640 de mii de pesnionari, iar pentru implementarea lui statul va aloca 439 de milioane de lei.