Băncile din Cipru se redeschid. Tranzacţiile vor fi controlate prin măsuri STRICTE
Băncile din Cipru se redeschid astăzi, după zece zile de când au fost închise de autorităţi pentru a preveni retrageri masive de bani. Tranzacţiile vor fi controlate printr-o serie de măsuri stricte impuse de Guvern. Între timp, populaţia, ajunsă în pragul disperării, a ieşit pe străzi pentru a-şi arăta nemulţumirea.
Autorităţile din Cipru au impus restricţii în privinţa transferurilor de bani. Oficialii iau în consideraţie majorarea limitei de retragere din bancomate, de la 100 la 300 de euro pe zi. Mai mult, ciprioţii nu vor mai avea voie să scoată din ţară mai mult de 3.000 euro în numerar în timpul unei vizite în străinătate, iar tranzacţiile cu cardul de debit sau de credit în afara ţării au fost limitate la 5.000 euro de persoană pe lună. Autorităţile susţin că măsurile vor fi valabile şapte zile.
Totodată, aproximativ o mie de persoane au manifestat la Nicosia, denunţând planul de salvare al ţării, impus de UE, FMI şi Banca Centrală Europeană. Protestatarii au rupt şi au incendiat un steag al Uniunii Europene. Iată ce au declarat ei:
"Cred că nu trebuie să mai ascultăm de sfaturile Troikăi şi să ne salvăm noi. Aceste măsuri de austeritate nu fac decât să ne ruineze ţara. Băncile sunt de vină, nu oamenii."
"Înainte de a fi ales, acest preşedinte ne-a promis unele lucruri. Dar a spus una şi a făcut cu totul altceva."
Chiar dacă Cipru şi creditorii internaţionali au ajuns la o înţelegere, preşedintele Parlamentului de la Nicosia susţine că măsurile impuse de UE, Banca Centrală Europeană şi FMI vor împinge ţara spre recesiune, şomaj şi sărăcie.