Papa Francisc a renunţat la reşedinţa luxoasă din Palatul Apostolic în favoarea unui apartament modest
Papa Francisc continuă să uimească lumea prin felul său de a fi. Noul Suveran Pontif a refuzat reşedinţa luxoasă a şefilor Bisericii Catolice şi a decis, în schimb, să locuiască într-un apartament modest în hotelul de la Vatican. Corespondentul CNN Ben Wedeman explică alegerea făcută de papă.
Chiar a doua zi după ce a fost ales în fruntea Bisericii Catolice, papei Francisc i-a fost arătată reşedinţa din Palatul Apostolic, acolo unde predecesorii săi au locuit. Apartamentul papal este de-a dreptul somptuos-are mai multe camere şi o vedere uimitoare. În urma unui tur prin odăile luxoase, Francisc a spus că este prea mare şi că ar putea găzdui 300 de oameni.
Acum este oficial: el nu se mută în această locuinţă. În schimb, Suveranul Pontif preferă să stea în camera 201 din hotelul Santa Marta de la Vatican, acolo unde cardinalii stau în timpul Conclavului. Mobilierul este modest. Camera de zi totuşi are un minibar.
Serviciul de presă de la Vatican a emis un comunicat în care se spune că jurnaliştii ar trebui să evite expresii precum "papa abandonează Palatul Apostolic" sau "papa îşi întoarce spatele apartamentului papal". El îşi doreşte doar să se afle în reşedinţa Vaticanului, pentru ca, astfel, să fie mai aproape de oameni.
Papa Francisc va încălca astăzi o altă tradiţie de la Vatican. El va spăla picioarele unor deţinuţi într-un centru de detenţie pentru tineri, situat în apropiere de Roma. De-obicei, la această ceremonie participă persoane laice şi se desfăşoară într-una din bazilicele din capitala Italiei. Evenimentul reconstituie gestul de umilinţă al lui Iisus Hristos faţă de cei 12 apostoli înainte de Cina cea de taină.
- Premieră în istoria catolicismului! Papa Francisc se va întâlni cu predecesorul său, Benedict al XVI-lea
- Eveniment ISTORIC: Papa Francisc s-a întâlnit cu fostul Suveran Pontif Benedict al XVI-lea (VIDEO)
- Zeci de mii de oameni s-au adunat la Vatican pentru a asista la Liturghia oficiată de Papa Francisc de Duminica Floriilor
- Prima audienţă generală organizată de Papa Francisc. Suveranul Pontif a făcut apel la pace