No comment! Zeci de comunişti şi poliţişti s-au îmbrâncit astăzi în centrul Capitalei! (VIDEO)
Aşa cum au promis, comuniştii au ieşit astăzi în stradă pentru a protesta împotriva actualei guvernări.
Membrii Congresului Civic s-au adunat iniţial în faţa Palatului Republicii, iar ulterior, s-au îndreptat spre Reşedinţa de stat a preşedintelui Nicolae Timofti.
Oamenii legii au format, însă, un cordon pentru a opri protestatarii să ajungă la reşedinţă, iar în cele din urmă au început îmbrâncelile. Imaginile video nu au nevoie de comentarii.
Protestatarii au acuzat poliţia că le-ar fi încălcat dreptul de a manifesta paşnic. Forţele de ordine susţin, însă, că aceştia ar fi încălcat legea cu privire la întruniri.
"Noi am venit aici să comunicăm cu aşa-numitul preşedinte. Noi avem tot dreptul să manifestăm oriunde, în faţa oricărei clădiri publice, inclusiv în faţa Preşedinţiei. Violenţe nu au avut loc, deocamdată. De fapt, mă rog, cu rezistenţă din partea poliţiştilor", a declarat deputatul PCRM Iurie Muntean.
"Protestatarii nu s-au conformat solicitărilor poliţiştilor. Actualmente s-a încălcat pe alocuri art. 26 privind întrunirile şi reglementările Codului Penal, dar este o viziune preventivă", a spus, în replică, şeful Direcţiei securitate publică MAI, Marin Maxian.
Liberalii au făcut glume pe seama protestului comuniştilor. "Au prins la curaj, pentru că noi le-am oferit mămăliga şi cuţitul. Dacă lucram bine, în echipă, comuniştii erau aproape morţi. Deja ştiu că îşi pregăteau câţiva sicriul. Gata, au renunţat şi la terenul pe care l-au comandat la cimitir, am în vedere sicriul politic, în rest să trăiască cât le dă Dumnezeu", a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.
Se pare însă că protestele l-au emoţionat pe purtătorul de cuvânt al preşedintelui, care a greşit numele şefului statului atunci când a ieşit la declaraţii.
"Nu comentăm modul în care s-au desfăşurat protestele, sunt organe abilitate care sunt responsabile de aşa ceva. Preşedintele Timofti are un program prestabilit care şi-l va urma indiferent de proteste. Sunt acreditaţi cinci ambasadori. Preşedintele Voronin este...preşedintele Timofti este deja acolo", a declarat Vlad Ţurcanu.
Acum două săptămâni, comuniştii au ieşit din nou în stradă. Câţiva reprezentanţi ai aripii tinere a formaţiunii, dar şi unii deputaţi ai PCRM au cerut organizarea alegerilor anticipate şi abrogarea legii care interzice secera şi ciocanul.
Anterior, liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, a declarat la Publika TV că PCRM intenţionează să organizeze o revoluţie de catifea. Potrivit şefului comuniştilor, o revoltă controlată este necesară, deoarece oamenii sunt nemulţumiţi de actuala guvernare.