ASEM s-a calificat în finala Campionatului Naţional de baschet feminin
Cel de-al doilea meci dintre ASEM şi Politehnica din semifinalele Campionatului Naţional de baschet feminin s-a încheiat la egalitate, scor 57:57. Deşi ASEM şi Politehnica au remizat, partida nu a avut parte de prelungiri. În finală s-a calificat echipa Academiei de Studii Economice, deoarece a obţinut victoria în primul meci.
"După regulile internaţionale, dacă semifinala se joacă doar din două meciuri, atunci în caz de egalitate nu poate fi vorba de prelungiri. În acest caz, se califică echipa care a învins în primul meci, pentru că are o diferenţă de puncte mai mare", a spus antrenorul Politehnica, Olga Verghizov.
"Se întâmplă mai rar în baschet ca un meci să se termine la egalitate, dar aşa sunt regulile în semifinale. În primul meci am învins la o diferenţă de 11 puncte, deci despre prelungiri nu mai putem vorbi", a menţionat antrenorul echipei ASEM, Vasile Scutelnic.
ASEM va juca în marea finală cu campioana în exerciţiu, Femina. Primul meci va avea loc pe 3 aprilie, iar deţinătoarea trofeului va fi echipa care va obţine prima trei victorii.
- Naţionala Moldovei de baschet feminin a pierdut şi ultimul meci la Europenele printre ţările mici
- Baschet feminin: ASEM Chişinău - USM, scor 61:50
- Scandal în baschetul feminin din Moldova! O jucătoare s-a accidentat grav, iar medicul lipsea de la meci VIDEO
- Femina Chişinău este prima finalistă a Campionatului Naţional de baschet feminin