PLDM, împotriva candidaturii lui Pîrlog: Vrem să vedem prin ce miracol a fost admis de comisie
Liberal-democraţii susţin că nu-şi vor da voturile pentru Pîrlog. Mai mult, ei pun la îndoială profesionalismul comisiei care l-a selectat.
"Este o candidatură controversată, vine dintr-o perioadă în care justiţia a făcut orice numai nu ceea ce este în interesul cetăţeanului. Vom încerca să clarificăm prin ce miracol acest candidat a fost admis de comisie", a declarat Valeriu Streleţ.
Totodată, liderul fracţiunii PLDM admite că membrii comisiei care l-au desemnat pe Pîrlog drept candidat la funcţia de procuror general nu sunt profesionişti şi nu au avut un regulament de funcţionare.
Publika.md reaminteşte că, ieri, Comisia parlamentară specială l-a desemnat pe fostul ministru al Justiţiei Vitalie Pîrlog drept candidat la funcţia de procuror general.
- Vitalie Pîrlog ar putea deveni procuror general doar în anumite condiţii. Ce scenariu are Igor Dodon
- PL vrea în fruntea Procuraturii Generale un reprezentant al unui partid politic
- PCRM ar putea vota pentru numirea lui Pîrlog în funcţia de procuror general. Voronin: Este o persoană foarte bine pregătită