(VIDEO) Alexei Roibu, la aproape un an de când nu mai este ministru al MAI: Şofez mai rar. Economisesc bani pentru benzină
Fostul ministru al Afacerilor Interne Alexei Roibu economiseşte bani pentru benzină. A recunoscut-o chiar fostul demnitar, în timp ce a fost surprins la volanul unei maşini pe străzile Capitalei.
"Economisesc pentru benzină. E scump, iar drumurile nu sunt atât de bune. Şofez mai rar, doar atunci când am mare nevoie să merg undeva. Din câte cunosc, toţi se gândesc să economisească. Spun că preţurile la carburanţi se majorează şi de asta fac mai puţine călătorii", a declarat fostul oficial.
Publika.md aminteşte că Alexei Roibu a depus cererea de demisie din funcţia de ministru al Afacerilor Interne în luna iulie anul trecut. Asta după ce mai mulţi politicieni şi formaţiuni politice au cerut demisia sa, motivând că numărul crimelor este în creştere.