Ce cred liderii fostei Alianţe despre ultimatumul dat de Timofti VIDEO
Negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare trebuie încheiate până pe 5 aprilie. Termenul-limită a fost stabilit de preşedintele Nicolae Timofti. Cel târziu vinerea viitoare, şeful statului va desemna cadidatul la funcţia de prim-ministru. Liderii partidelor din fosta coaliţie de guvernare spun, însă, că mai au de soluţionat unele probleme până vor ajunge la un compromis.
"Partidele care discută acum, din fosta Alianţă au la dispoziţie foarte puţin timp, poate una sau două sptămâni. Soluţia ar fi să se lasă aceste trei partide să discute şi să anuţe un rezultat, fie pozitiv sau negativ", a menţionat preşedintele PD, Marian Lupu.
Şi liberalii spun că nu este cazul să fie înaintate ultimatumuri. "Noi urmărim o finalitate pozitivă şi nu doar parcurgerea unui proces. Ar fi contraproductiv să ne fugărim, să alergăm după un termen, după care să constatăm că au rămas foarte multe lucruri nerezolvate", a precizat vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu.
Colegii liberal-democraţi sunt mai optimişti. Preşedintele formaţiunii, Vlad Filat, spune că partidele din fosta alianţă ar trebui să ţină cont de mesajul preşedintelui Timofti.
"Trebuie să reuşim, vreau să vă spun că nu candidatul trebuie să reuşim să-l convenim. Avem nevoie să convenim asupra întregului set de probleme, care trebuie soluţionate. Se discută serios şi asta este important", a punctat Filat.
Mesajul preşedintelui vine după discuţiile separate pe care le-a avut cu lideri partidelor din fosta coaliţie de guvernare.