(VIDEO) Cristian Dorel s-a calificat la turneul final al Mondialului de K-1 din Japonia. "A fost cel mai frumos meci al serii"
Cristian Dorel s-a calificat în etapa finală a Mondialului de K-1 din Japonia. Dorel a acces în Finala 16, după ce l-a învins în partida de calificare pe Vitalie Matei. Meciul a avut loc la evenimentul din Sala Polivalentă organizat cu ocazia Grand Prix-ului de K-1.
Meciul dintre Cristian Dorel şi Vitalie Matei a fost strâns, iar învingătorul a fost desemnat de arbitri. Un oficial a declarat egalitate, iar ceilalţi doi şi-au dat votul în favoarea lui Dorel.
Astfel, Cristian Dorel s-a calificat la turneul final al Mondialului de K-1, în care se va lupta pentru titlu cu alţi 15 kickboxeri la categoria de 71 kilograme.
"Asta-i visul meu de mic copil. Adversarul nu a fost greu, dar am depus efort şi cred că s-a văzut totul în ring", a declarat Cristian Dorel.
Cătălin Moroşanu, prezent la evenimentul de la Chişinău, a declarat că lupta dintre Dorel şi Matei a fost cea mai interesantă.
"Se putea de dictat şi un Extra Round pentru publicul din sală care era încântat. Mie cel puţin mi s-a părut lupta dintre Dorel şi Matei cel mai frumos meci al serii din punct de vedere tehnic. Excepţional. Mi-aş fi dorit o revanşă între cei doi pentru că, sigur, mai au ce arata moldovenilor", a spus Cătălin Moroşanu.
În celălalt meci de calificare al serii, ucraineanul Serghei Laşcenko l-a învins pe Tomasz Novak, din Polonia, şi a acces în Finala 16 a Mondialului în categoria supergrea
- Cristian Dorel şi Vitalie Matei se vor duela pentru un loc la Mondialul K-1
- În aşteptarea luptelor de "foc". Capitala va găzdui turneul de K-1: Worlds Grand Prix
- Toamnă fierbinte pentru luptătorii K-1. Sportivii se pregătesc pentru Cupa Moldovei
- Luptătorul moldovean Vitalie Matei se pregăteşte să dea ochii cu italianul Jacopo Tarantino