Gérard Depardieu vrea să ofere Uniunii cineaştilor din Federaţia Rusă reşedinţa sa de lux din Paris
Actorul francez Gérard Depardieu intenţionează să ofere Rusiei una dintre reşedinţele sale de lux din Paris, evaluată la 50.000.000 de euro. Imobilul este situat în cartierul Saint Germain des Prés şi are o suprafaţă de aproximativ 1.800 de metri pătraţi.
Potrivit publicaţiei Le Figaro, Depardieu va da această proprietate Uniunii cineaştilor din Federaţia Rusă. Preşedintele Comisiei culturale din Duma Rusiei a declarat pentru agenţia de presă rusă ITARTASS, că Depardieu a fost cel care a decis să facă acest cadou generos.
Potrivit presei moscovite, la originea acestui cadou inedit s-ar afla şi recenta alegere a lui Nikita Mihalkov în funcţia de director al Comitetului cineaştilor ruşi. Celebrul regizor rus este un prieten apropiat al starului francez. Uniunea cineaştilor din Federaţia Rusă nu şi-a prezentat, deocamdată, punctul de vedere oficial în legătură cu această donaţie.
- Depardieu va fi cercetat penal pentru că nu s-a prezentat în instanţa de judecată
- Gerard Depardieu a vizitat pentru prima dată Teatrul Bolshoi din Rusia
- Gerard Depardieu a primit viza de reşedinţă în oraşul Saransk din Rusia
- Gerard Depardieu vrea să facă un film despre Cecenia
- Gerard Depardieu a înfiinţat o firmă de tip holding în Belgia, unde-şi cumpărase casă anul trecut