Avere la vedere. Vezi care sunt veniturile a cinci miniştri în exerciţiu
Până în prezent şi-au făcut publice averile doar cinci miniştri în exerciţiu dintre cei 16. La fel, doar şase judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii dintre cei nouă şi-au depus declaraţiile de venit şi doar 68 de deputaţi dintre cei 101.
Ministrul în exerciţiu al Economiei, Valeriu Lazăr, a acumulat, anul trecut, aproximativ 136 de mii de lei din salariu şi peste 3.500 de lei din activitatea didactică. El a mai declarat că deţine două terenuri, o casă în Chişinău şi un automobil. Oficialul are şi acţiuni în cadrul a trei societăţi comerciale.
Ministrul în exerciţiu al Justiţiei a acumulat aproape 132 de mii de lei din salariu. Oleg Efrim deţine împreună cu soţia o casă în satul Corneşti, Ungheni, un apartament în Capitală şi o maşină. Potrivit datelor prezentate, oficialul are acţiuni în cadrul a două societăţi comerciale.
Şeful de la Armată, Vitalie Marinuţa, a încasat venituri din salariu în sumă de 121 de mii de lei şi alte 13 mii din activitatea ştiinţifică. Alte peste 55 de mii de lei i-a obţinut din pensia militară. Marinuţa mai are împreună cu soţia o maşină şi acţiuni în două societăţi comerciale.
Un alt ministru care şi-a prezentat averile este cel de la Interne. Dorin Recean a declarat că a primit de la locul de muncă peste 86 de mii de lei. Potrivit declaraţiei, împreună cu soţia deţine două terenuri agricole, o casă şi un autoturism.
Ministrul în exerciţiu al Educaţiei şi-a prezentat veniturile doar de la Banca Mondială, unde a lucrat anterior. Potrivit documentului, Maia Sandu a încasat 70 de mii de dolari. Ea are un apartament în Chişinău evaluat la 440 de mii de lei.
- Usatîi, citat la Procuratura Anticorupţie pentru a fi ÎNVINUIT oficial
- Ipotecarea a 500 de metri pătraţi, din cadrul Spitalului Republican, motiv de mândrie pentru Andrei Usatîi
- Ministrul în exerciţiu al Sănătăţii îşi ATACĂ foştii colegi de coaliţie. Vezi de ce îi acuză şi ce îl deranjează pe Usatâi