Ghimpu: Dacă Timofti nu numeşte un premier interimar, voi merge la Curtea Constituţională
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, este obligat să numească un premier intermiar, până la formarea unui nou Guvern. De această părere este deputatul liberal Mihai Ghimpu. Politicianul spune că dacă şeful statului va refuza să facă acest lucru, el însuşi va sesiza Curtea Constituţională să interpreteze repetat articolele 100 şi 101 din Constituţie.
"Domnule preşedinte, nu vă lăsaţi provocat de consilieri sau chiar de însuşi fostul prim–ministru. Îndepliniţi hotărârile Curţii Constituţionale. Nimeni nu poate să le interpreteze. Toţi suntem obligaţi să le executăm. Preşedintele este obligat să numească din rândul membrilor Guvernului un premier interimar. Dacă nu o va face, eu voi sesiza CC şi dacă nu o va aface nici atunci, o să vă spun atunci ce urmează", a declarat preşedintele Partidului Liberal.
Liberal-democraţii spun că prevederea nu mai este valabilă.
"Este o opinie expusă de către un jurist. Avem un alt jurist care este preşedinte al ţării care eu pretind a spune că are o experienţă mai mare ca a domnului Ghimpu, fiind 30 de ani judecător şi cunoscând foarte bine Constituţia", a declarat vicepreşedintele PLDM Valeriu Streleţ.
Instituţia prezidenţială insistă că prevederea nu mai este valabilă.
"Domnul Ghimpu se referă la nişte prevederi constituţionale care au fost anulate printr-o decizie a Parlamentului din iulie 2000. Actualele prevederi constituţionale nu îi permit să numească un alt premier interimar", a spus prutătorul de cuvânt al preşedintelui, Vlad Ţurcanu.
Iar experţii constituţionalişti spun că documentul invocat de Ghimpu ţine de altă situaţie.
"Guvernului i s-a înaintat vot de neîncredre. Atunci se interpreta cum trebuie să procedeze preşeşdintele în caz dacă prim-ministru demisionează", a spus expertul în drept constituţional Nicolae Osmochescu.
Aceasta idee a fost susţinută de Mihai Ghimpu şi ieri, după ce a avut consultări cu Nicolae Timofti.
Publika.md menţionează că hotărîrea nr. 18 din 27 octombrie 1999 a Curţii Constituționale prevede că "după demisia prim-ministrului, preşedintele Republicii Moldova în mod obligatoriu numeşte un prim-ministru interimar pe unul din membrii Guvernului demisionat, care îşi va exercita funcţiile stabilite până la formarea noului Guvern".