Îşi riscă viaţa în misiuni dificile şi luptă contra cronometru cu dezastrele naturale. Cum e să fii pompier sau salvator
Îşi riscă viaţa în misiuni dificile şi luptă contra cronometru cu flăcările sau cu dezastrele naturale. Este vorba despre pompieri şi salvatori. Aceşti bărbaţi şi femei îşi sărbătoresc, mâine, ziua profesională. Deşi nu au salarii tentante, nu se plâng. Spun că pentru ei, salvarea vieţilor e mult mai importantă.
Printre pompierii din Detaşamentul Salvatori şi Pompieri al sectorului Centru din Chişinău se numără şi Anatol Vizitiu, în vârstă 40 de ani, care este şef de echipă. Aproape o jumătate din viaţă a salvat oameni din flăcări. Iar acum îi învaţă pe alţii.
"Am salvat persoane, copii, bătrâni. Acestea toate-s în memorie. MUSCĂ 08.42-08.50 "Nu mai număr. Am numărat primul incendiu, al doilea, primul salvat, al doilea. Vreau să învăţ generaţiile viitoare, să le las o tradiţie, să aibă plăcerea de a face serviciul la salvatori şi pompieri", a menţionat Anatol Vizitiu.
Deşi salariile pe care le ridică lasă de dorit, salvatorii spun că datoria este mai presus de bani.
"Mi-am ales această profesie pentru că aduc folos societăţii. La început mi-a fost foarte greu. Cel mai greu incendiu a fost cel de la Botanica, de pe strada Zelinschi, atunci a fost foarte greu", a relatat pompierul Eugen Zuicov.
"Serviciul pe care-l fac în fiecare zi este şi interesant, şi alarmant. E greu uneori. E greu cu atâţia bărbaţi să lucrezi 24 de ore. Sunt bravo. Mă ajută, îi ajut", a mărturisit radiotelefonista Larisa Enciu.
De la începutul anului, în ţară au avut loc aproape 400 de incendii, în care au murit 55 de oameni, dintre care 5 au fost copii. În acelaşi timp, pompierii au salvat din flăcări peste o sută de oameni.