Marian Lupu vrea ca noul Executiv să fie votat de membrii fostei AIE
Dacă Vlad Filat ar fi demisionat din funcţia de premier, negocierile ar fi avut loc altfel. Declaraţia a fost făcută de liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, în cadrul emisiunii Fabrika. Totodată, preşedintele democraţilor spune că viitorul Executiv trebuie să aducă rezultate mai bune şi să fie ales cu voturile celor trei formaţiuni din fosta AIE.
"Păcat că Vlad Filat nu a vrut să plece benevol, pentru că şi eu eram dispus să-mi dau demisia aşa cum am anunţat. Altfel, era să aibă loc acest proces de negocieri, decât se desfăşoară astăzi. Trebuie să ştii să jertfeşti ceva. Trebuie să fie o abordare responsabilă. Nu accept să mimăm o schimbare, să schimbăm un Guvern, pentru ca să ne păstrăm fotoliile. Atunci prelungim o istorie nu prea frumoasă", a declarat Marian Lupu.
Totodată, liderul PD vrea ca viitorul Guvern să fie ales cu voturile deputaţilor celor trei formaţiuni ale fostei AIE.
"Trebuie să fim convinşi şi să vedem că mecanismele stabilite nu vor mai fi ceea ce a fost anterior. Preferabilă este formula celor trei foşti parteneri. Nu arătaţi cu degetul doar la PL, deşi respect poziţia lor, dar şi PLDM are o poziţie rigidă. Colegii trebuie să dea dovadă de flexibilitate politică", a mai spus liderul PD.
Preşedintele democraţilor a ţinut să menţioneze că deşi Constituţia nu prevede un termen clar de desemnare a unui candidat la funcţia de premier, nu ar trebui depăşite unele norme morale.
"Dacă avem simţul interesului naţional, reuşim să ajungem la formarea unui Guvern nou, vom anunţa compromisul, acordul politic, principiile noii majorităţi şi ale noului Executiv. Vedem cine este premier. Dacă nu ne reuşeşte, nu e cazul să chinuim societatea, ţara. Va trebui să spunem ca societatea să ne judece prin alegeri anticipate, care este cea mai fericită cale", a menţionat liderul democraţilor.
- Ghimpu despre căile care ar bloca accesul Moldovei spre UE: Filat premier sau alegeri anticipate
- Marian Lupu: Dacă Filat mă convinge că nu mai denunţă Acordul AIE, suntem gata să examinăm şi candidatura domniei sale
- Lupu: Candidatul la funcţia de premier va fi anunţat, cel târziu, săptămâna viitoare