Presa sud-coreeană: Phenianul a mai transportat o rachetă pe coasta estică a ţării
Coreea de Nord a transportat încă o rachetă cu rază medie de acţiune pe coasta estică a ţării, scrie presa de la Seul. În acelasi timp, Statele Unite au anunţat că iau toate măsurile de precauţie necesare în legătură cu ameninţările Phenianului. CNN analizează ultimele evenimente din Peninsula Coreeană şi răspunsul administraţiei americane.
Ultimele zile au fost pline de ameninţări din partea statului nord-coreean condus de un lider tânăr şi imprevizibil. Kim Jong-un are în spate o armată imensă, arme convenţionale puternice şi un program nuclear. Îngrijoraţi că retorica Phenianului ar putea ajunge prea departe, oficialii americani schimbă tonalitatea şi încearcă să prevină declanşarea unui război.
"Lucrurile nu trebuie să se agraveze, noi putem schimba cursul acum, dacă autorităţile din Coreea de Nord îşi vor reveni şi vor respecta obligaţiunile lor internaţionale", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei SUA, Victoria Nuland.
Anterior, Statele Unite au anunţat că transportă un sistem antirachetă pe insula Guam, iar imediat după asta Coreea de Nord a declarat că a aprobat un atac asupra teritoriul american. Între timp, o sursă din cadrul serviciilor secrete de la Washington, citată de CNN, susţine că Statele Unite deţin informaţii că Phenianul planifică lansarea unei rachete în următoarele zile sau săptămâni.
Astăzi, presa sud-coreeană scrie că Phenianul a mai transportat o rachetă Musudan în est. Dacă informaţiile vor fi confirmate, atunci pe coasta estică a Coreei de Nord sunt acum două dispozitive de acest fel. Rachetele au o rază medie de acţiune de aproximativ 3 mii de kilometri şi pot atinge ţinte din Coreea de Sud, Japonia, precum şi de pe insula americană Guam.