Kievul a importat circa 16 milioane de metri cubi de gaze din Polonia şi Ungaria, timp de trei zile
Embed:
Autorităţile din Ucraina îşi îndeplinesc promisiunea de a mări importul de gaze naturale din statele Europei de Est, pentru a reduce dependenţa de Rusia.
Reprezentanţii companiei UkrTransGaz au anunţat că, în perioada 1-3 aprilie, Kievul a importat aproape şapte milioane de metri cubi de gaze naturale din Polonia şi 8,8 milioane de metri cubi din Ungaria. În acelaşi timp, compania poartă negocieri cu autorităţile din România privind livrarea a cinci milioane de metri cubi de gaze pe zi.
În prezent, Ucraina achită 430 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale achiziţionate din Rusia. Este vorba despre unul dintre cele mai mari preţuri achitate pentru combustibil.