"PCRM a încălcat Legea cu privire la întruniri. Comuniştii nu au respectat nici propriile declaraţiii"
PCRM a utilizat cu rea-credinţă Legea cu privire la întruniri, iar Primăria şi Poliţia ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a discuta cu organizatorii. Sunt doar unele concluzii prezentate de Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO). Asta după ce mai mulţi membri ai PCRM şi reprezentanţi ai Congresului Civic au organizat mai multe întruniri în faţa Reşedinţei de Stat şi a sediului Delegaţiei Uniunii Europene din Moldova, în timpul cărora au avut loc încăierări.
"Asociaţia Micului Business a organizat legal şi desfăşurat adecvat întrunirea paşnică din faţa Palatului Republicii. Declaraţia prealabilă a fost depusă de către PCRM cu două zile înainte de desfăşurarea acţiunii, deşi legea cu privire la întruniri prevede cel puţin cinci zile. Formal, declaraţia nu se încadrează în prevederile legii. PCRM nu a respectat nici propriile prevederi ale declaraţiei prealabile, care a prevăzut o manifestaţie statică în faţa Palatului Republicii, prin urmare deplasarea spre scuarul Reşedinţei de stat şi spre sediul Delegaţiei UE nu se încădrează în cadrul legislativ", se arată într-un comunicat.
Totodată, în comunicat se spune că Primăria şi Poliţia au acţionat adecvat în cadrul ambelor întruniri din faţa Palatului Republicii. Deşi sunt şi unele recomandări.
"Poliţia şi responsabilii din partea Primăriei ar trebui să depună eforturi suplimentare pentru a comunica cu organizatorii manifestaţiei din partea PCRM, pentru a explica ultimilor importanţa respectării şi exercitării cu bună credinţă a legii cu privire la întruniri", se mai arată în declaraţie.
În acelaşi timp, conform membrilor CReDO, organizatorii întrunirilor trebuie responsabilizaţi conform legii.
"Pentru exercitarea cu rea-credinţă a dreptului la o intrunire publică şi încălcarea procedurii de notificare prealabilă a întrunirii şi neinformarea asupra condiţiilor de desfăşurare a protestului. Responsabilizarea conform legislaţie RM şi a standardelor internaţionale prevede sancţiuni civile de penalizare în formă de motive cumulative adverse în realizarea dreptului la liberă întrunire, sancţionarea contravenţională şi altele după caz", cred membrii CReDO.
Publika.md aminteşte că mai mulţi membri ai PCRM au ieşit în stradă la sfârşitul lunii martie, pentru a protesta împotriva actualei guvernări. Membrii Congresului Civic s-au adunat iniţial în faţa Palatului Republicii, iar, ulterior, s-au îndreptat spre Reşedinţa de Stat.
Ulterior, pe 4 aprilie, câţiva membri ai Congresului Civic, alături de mai mulţi reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor au protestat din nou la uşa preşedintelui Timofti.