Vreme rece şi cer cu soare şi nori. Prognoza meteo pentru azi
Astăzi cerul va fi împărţit de soare şi de nori. Chiar dacă vremea va fi frumoasă, se va răci. Şi vântul va sufla cu putere. Doar 6 grade se vor înregistra la Briceni, 7 vor fi la Soroca şi 8 la Bălţi. La Orhei la amiază vor fi 9 grade. În Capitală, la Chişinău maxima termică va fi de 10 grade Celsius. Câte 11 grade vor fi la Tiraspol, Leova şi Comrat, şi doar la Cahul mercurul va urca până la 12 grade.
În următoarele zile vremea se răceşte simţitor, deşi soarele va străluci din plin. Luni mercurul va coborî până la 8 grade. Marţi vor fi 9 grade în Capitală la amiază, iar noaptea doar zero grade. Miercuri maxima termică va fi de 10 grade, iar cerul mai mult noros. De joi se încălzeşte uşor, 11 grade vom avea la amiază, în condiţiile unui cer variabil.