Lupu: A venit ceasul. E timpul să fie desemnat un candidat la funcţia de premier
Liderul PD, Marian Lupu, susţine că pentru Partidul Democrat numele candidatului la funcţia de premier nu a fost inclus în lista subiectelor prioritare. Anunţul a fost făcut acum câteva minute.
"Odată cu distrugerea majorităţii parlamentare, simţim o lipsă de eficienţă a instituţiilor statului, care influenţează situaţia economică, starea pihologică a cetăţenilor. De aceea, într-un termen foarte scurt, candidatul trebuie să fie desemnat, să intram în zona constituţională. A venit ceasul să fie desemnat acest candidat. A fost nevoie de aceste consultări, pentru a ne exprima poziţia, care a devenit una arzătoare", a declarat liderul PDM.
Totodată, Marian Lupu a subliniat că există pericolul alegerilor anticipate. "Concomitent persistă pericolul alegerilor anticipate, într-un fel sau altul deznodamântul trebuie să vină. Pentru mine, subiectiv, şansa este de 50 la 50. Nu am văzut o dinamică a negocierilor, a discuţiilor, în ultimul timp", a mai declarat şeful Legislativului.
Preşedintele Nicolae Timofti a reluat, astazi, consultările cu reprezentanţii partidelor din fosta Alianţă, în vederea identificării candidatului la funcţia de prim-ministru. Iniţiativa de reluare a consultărilor aparţine Partidului Democrat.