Ibrahimovic a dat un interviu exclusiv pentru CNN înaintea duelului cu Barca din Liga Campionilor
Este unul dintre cei mai buni, dar nu şi cei mai iubiţi fotbalişti din lume. Pare îngâmfat şi foarte încrezut, lucru confirmat şi de unii coechipieri ai săi. Este vorba despre super-starul suedez Zlatan Ibrahimovic, care a oferit un interviu exclusiv jurnalistului sportiv de la CNN, Pedro Pinto.
Într-o atmosferă cu adevărat prietenoasă, Ibrahimovic a dezvăluit care a fost cel mai bun antrenor din cariera sa, ce fete îi plac, şi cine e mai bun dintre Messi şi Ronaldo.
Starul lui PSG, care este recunoscut pentru faptul că primeşte cartonaşe galbene practic la fiecare meci, iar uneori şi roşii, spune că nu este atât de rău cum se vehiculează în lumea fotbalistică.
"Este de ajuns ca unul să scrie în ziare că am un caracter dificil, şi atunci toţi se conduc după această părere. Dar când ajung să mă cunoască, oamenii spun altceva. Aşa a fost şi aici. Când am venit, toţi spuneau că sunt "un băiat rău". Nu sunt! Dar dacă trebuie, pot să fiu. Nu e nici o problemă", a mai spus Zlatan Ibrahimovic.
Pe o scară de la 1 la 10, spune că nivelul său fotbalistic se află pe ultima treaptă. Iar la întrebarea "blonde sau brunete" a răspuns "blonde", că aşa e şi soţia sa, Helena Seger.