Proteste de amploare în SUA. Zeci de mii de manifestanţi solicită cetăţenie pentru imigranţii ilegali
Protest de amploare faţă de reforma legislaţiei privind imigrarea în Statele Unite. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a le cere autorităţilor să acorde cetăţenie milioanelor de imigranţi care locuiesc ilegal în America.
La Washington, mii de oameni s-au adunat în faţa Capitoliului, unde au solicitat o reformă completă privind imigrarea în Statele Unite. Manifestaţii similare s-au desfăşurat la New York, San Francisco şi Atlanta. Protestele au fost organizate în încercarea de a exercita presiuni asupra Congresului, unde senatorii negociază un nou proiect de lege în acest sens.
"În fiecare zi care trece, în care Congresul eşuează să repare sistemul defect privind imigrarea, 1.100 de familii sunt separate, muncitorii sunt abuzaţi, iar copiii sunt traumatizaţi din cauza pierderii părinţilor", a declarat un manifestant.
"Noi contribuim la economia ţării mult mai mult decât cetăţenii americani, care au documente", a spus o femeie pezentă la protest.
Proiectul de lege urmează să fie făcut public în următoarele zile. Senatorii sunt la un pas de un acord privind sporirea măsurilor de securitate la hotarele Statelor Unite, înainte ca imigranţii fără documente să obţină un statut legal. America nu a luat, din 2007, nicio măsură importantă pentru reformarea sistemului de imigrare.