Pictorul, sculptorul, artistul ceramic și scenograful spaniol, Pablo Picasso, fondatorul cubismului, unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX, s-a născut la 25 octombrie 1881, la Malaga, Spania, scrie agerpres.ro.

Fiul lui Jose Ruiz Blasco, profesor de desen, și al Mariei Picasso Lopez, Pablo a purtat numele tatălui său până în 1901. După acest an, pictorul își semnează lucrările cu numele de familie al mamei (Picasso), manifestând o preferință pentru acesta.

Picasso începe să picteze de la o vârstă fragedă, realizând primele sale tablouri încă de la opt ani. În 1895 își începe studiile la Școala de Arte Frumoase din Barcelona, urmând apoi Academia de Artă Regală San Fernando din Madrid (1897-1898).

Își expune pentru prima dată lucrările, la 19 ani, în localul "La patru pisici" din Barcelona (febr. 1900): "Ultimele momente", "Portertul lui Carles Casagemas". În următorii ani călătorește în Franța și Spania, fiind influențat de Auguste Renoir și Claude Monet.

Denumirea de perioadă albastră din opera sa (1901-1903) își are originile în tonurile reci, predominant albastre care i-au dominat picturile din această perioadă și care a fost marcată de sinuciderea prietenului său, Carlos Casagemas: "Îndoliații" (1901), "Evocare" (1901), "Viața" (1903). Perioada a fost dominată de teme precum moartea, bătrânețea și sărăcia, iar personajele prezentate ca fiind suferinde, ca urmare a durității vieții: "Supa" (1902), "Femeia ghemuită" (1902), "Masa unui orb" (1903) etc. 

Începând cu 1904, Pablo Picasso se instalează la Paris, unde îi va întâlni pe Max Jacob, Guillaume Apollinaire, Henri Matisse și Braque. Tot aici se va întâlni și cu prima sa iubită, Fernande Olivier, moment care marchează debutul unei noi perioade din opera sa artistică: așa-numita perioadă roz.

Deși cu o preferință pentru roz și cu teme melancolice, impregnate de emoții, în această perioadă, pictorul insistă asupra trăsăturilor și desenului într-o măsură mult mai mare decât asupra culorii: "Haremul" (1906), "Două nuduri" (1906). Teme precum circul nomad și saltimbancii devin un subiect comun cu al prietenului său, Apollinaire, pentru amândoi, acești hoinari fără casă devenind un fel de evocare a poziției artistului în societatea modernă, scrie Enciclopedia Universală Britannica: "Fete balansându-se pe o minge" (1905), "Actorul" (1905), "Familia de saltimbanci" (1905). Tablourile "Femeie cu pâini" (1906), "Femeie cu pere" (1909), precum și sculptura "Cap de femeie" (1909) sunt câteva exemple de lucrări din această perioadă, inspirate de iubita sa, Fernande Olivier.

Una dintre cele mai importante lucrări ale sale din această perioadă este "Domnișoarele din Avignon" (1907), care prezintă o abordare violentă a corpului feminin și pictarea fețelor ca niște măști. Tabloul a fost privit în epocă ca un asalt direct și șocant, domnișoarele din imagine nereprezentând imagini convenționale ale frumuseții, ci prostituate care se opuneau tradiției din care au fost născute, mai menționează Enciclopedia Britannica. 

i pe scriitorul Jean Cocteau și pe Seghei Diaghilev, conducătorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes, Picasso proiectează decorurile și costumele pentru spectacolul de balet "Parada" (1917), pus în scenă de Jean Cocteau.

Astfel, pleacă la Roma împreună cu corpul de balet și se îndrăgostește de dansatoarea Olga Koklova, cu care se va căsători în 1918. La scurt timp după nașterea copilului lor, Paulo, relația cu Olga se deteriorează, Picasso începând o legătură amoroasă cu Marie-Thérese Walter.

În anii 20 se apropie de mișcarea suprarealistă, fără să fie însă oficial membru. Ceea ce a preluat Picasso de la suprarealism au fost subiectele noi, în special erotice: "Trei dansatoare" (1925), "Pictorița" (1933), "Nud în mijlocul unui peisaj" (1933), "Moartea toreadorului" (1933).

În 1935, pictorul se desparte de Olga Koklova și o cunoaște Dora Maar, pictoriță și fotografă, în care Picasso găsește o corespondență intelectuală care până atunci îi lipsise. Nu o va părăsi totuși pe Marie-Thérese, cu care va avea o fiică, Maya (1935).

În 1936, atașamentul său față de republicanii spanioli și opoziția față Franco, aveau să fie exprimate în seria de gravuri "Visul și minciuna lui Franco" (1937). După bombardamentul de la Guernica din timpul Războiului civil spaniol, Picasso realizează una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, "Gurenica" (1937), comandate de guvernul republican pentru Expoziția Universală din Paris (1937). Imagistica din Guernica — calul însângerat, soldatul căzut și mamele care urlă cu copiii morți (reprezentând corida, războiul și victimele din rândul femeilor) — a fost folosită pentru a condamna distrugerea inutilă de vieți, în timp ce taurul reprezenta speranța de înfrângere a agresorului nevăzut, care era fascismul, mai scrie Enciclopedia Britannica. 

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cererea sa de a deveni cetățean francez îi este refuzată, în ciuda zecilor de ani de rezidență în această țară. În 1943, tânăra pictoriță Francoise Gilot devine noua lui iubită, cu care va avea doi copii: Claude (1947) și Paloma (1949).

După război, reîncepe să își expună lucrările, care includeau atât picturi și sculpturi, cât și litografii și ceramică. La Salonul de toamnă din 1944, pânzele și sculpturile lui Picasso din ultimii cinci ani au fost primate cu revoltă, acest gen de recepție fiind întărit și de anunțul cu privire la recenta sa adeziune la Partidul Comunist. Demonstrații împotriva orientării sale politice au început chiar în incinta galeriei. În perioada postbelică, picturile sale devin mai optimiste, mai vesele: "Bucuria de a trăi" (1945).

În 1948, artistul este interesat de o nou zonă artistică: ceramica. În 1954, o întâlnește pe Jacqueline Roque, cu care se căsătorește în 1961, dupa moartea Olgăi. În 1963 se deschide la Barcelona "Muzeul Picasso", care va cuprinde mai târziu cea mai mare parte din operele sale. Operele din ultima parte a vieții lui Picasso sunt o combinație între mai multe stiluri pe care le-a îmbrățișat de-a lungul întregii vieți. Lucrările sale erau astfel de dimensiuni mult mai mari, mai expresive și mai colorate.

Pictorul a murit la 8 aprilie 1973, la vârsta de 91 ani, în urma unei embolii pulmonare. La moarte, pictorul era deja unul dintre cei mai celebri și de succes artiști din istorie, dar și cel mai prolific artist din istoria artei. A creat, de-a lungul unei cariere de peste 78 de ani, 13.500 de picturi, 100.000 de tipărituri și gravuri și 34.000 de ilustrații, potrivit site-ului pablopicasso.org.

Ca urmare a faptului că forma de artă a lui Picasso din perioada în care a pictat ''Domnișoarele din Avignon'' a fost una radicală, mulți dintre artiștii secolului XX au fost influențați de operele pictorului. Picasso a continuat să fie un inovator până la finalul vieții sale, fapt care i-a atras critici atât în timpul vieții cât și după moarte. Abia în anii '80, ultimele sale picturi au început să fie apreciate atât pentru valoarea lor intrinsecă, cât și pentru influența lor profundă asupra generației de pictori tineri.