Ion Hadârcă a fost EXCLUS din Partidul Liberal
Ion Hadârcă şi Oleg Bodrug au fost excluşi din Partidul Liberal. Mihai Ghimpu a cerut Consiliului Republican să excludă din rândurile PL mai mulţi deputaţi şi demnitari.
Astăzi, prim-vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă a declarat că cei care au făcut complot folosindu-se de numele lui, vor fi excluşi din partid.
Şi liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat aseară în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV că, membrii care sunt nemulţumiţi vor fi daţi afară din partid. Ghimpu spune că cei care fac parte din grupul de liberali care declară că vor reforme sunt de fapt trădători.
Partidul Liberal deţine în Parlament 12 mandate.
Publika.md aminteşte că, ieri, membrii Grupului de reformă PL au cerut organizarea Congresului extraordinar al partidului şi alegerea lui Dorin Chirtoacă în fruntea acestei formaţiuni. Demersul este susţinut de mai mulţi deputaţi, miniştri, viceminiştri şi şefi ai structurilor teritoriale ale PL.