PL a decis excluderea mai multor membri, dar şi crearea unui grup de negociatori privind desemnarea unui nou Guvern
Câţiva dintre deputaţii care s-au răzvrătit ieri împotriva lui Mihai Ghimpu au fost daţi afară din Partidul Liberal. Decizia a fost luată astăzi la Consiliul Republican al PL. La aceeaşi şedinţă, a fost retrasă susţinerea unor miniştri delegaţi de formaţiune în Guvernul în exerciţiu.
Astfel, din rândurile PL au fost excluşi deputaţii Ana Guţu, Ion Hadârcă, Oleg Bodrug, Vadim Vacarciuc şi Anatol Arhire. Despre alţi doi aleşi ai poporului Valeriu Saharneanu şi Vadim Cojocaru, nu s-a vorbit nimic.
Totodată, formaţiunea şi-a retras susţinearea politică pentru ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa şi ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru.
Deputatul Ana Guţu contestă această decizie, deoarece, potrivit statutului PL, membrii Consiliului Republican pot fi excluşi din partid doar prin votul Congresului formaţiunii.
Vicepreşedinţii partidului Anatol Şalaru şi Corina Fusu au dat şi ei aprecieri gestului celor care le-au fost colegi.
"Acţiunea de ieri a fost o acţiune de trădare pentru că trădează fricoşii de obicei. Într-adevăr a fost un şoc pentru toţi, dar eu personal simţeam şi nu numai simţeam şi aveam argumente. Timp de o lună a început toată această pregătire pentru trădarea de ieri", a declarat Corina Fusu.
"Îmi pare rău pentru domnul Ion Hadârcă, fiindcă are o carieră de succes pe care a avut-o până acuma este încununată cu o trădare. El nu a trădat numai PL sau pe Mihai Ghimpu, el a trădat idealurile pentru care a luptat toată viaţa", a declarat Anatol Şalaru.
Ion Hadârcă nu a fost de găsit pentru a comenta decizia Consiliului Republican al partidului.
În acelaşi timp, PL a decis crearea unui grup de negociatori privind desemnarea noului Guvern. Din acest grup fac parte Valeriu Munteanu, Corina Fusu şi Anatol Şalaru.
"Grupul a fost format pentru a avea negocieri cu PLDM şi PD, dar cu respectarea cerinţei noastre anterioare de a propune o altă persoană în calitate de candidat la funcţia de premier. Toţi ar trebui să facă un pas înapoi, şi preşedintele PLDM şi cel al PD, astfel încât să avem linişte", a declarat prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă.
Consiliul a fost convocat de urgenţă, după ce vineri, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PL au cerut reformarea formaţiunii politice şi schimbarea preşedintelui. Reprezentanţii Partidului Democrat s-au arătat îngrijoraţi de situaţia din PL, iar PLDM nu a comentat-o, deocamdată.
- Şedinţă de URGENŢĂ la PL. Deputaţi şi miniştri liberali vor să reformeze partidul
- Dorin Chirtoacă: Unicul care trebuie să conducă acum Partidul Liberal este Mihai Ghimpu
- Lupu avertizează PLDM: Dacă se va încerca coruperea democraţilor, nu vom vota pentru Filat
- Deputaţii din grupul de reformă a PL, rugaţi să-şi depună mandatele