Dansurile le-au schimbat viaţa. Povestea de succes a Svetlanei şi Petru Gozun, fondatorii clubului "Codreanca"
Soţii Svetlana şi Petru Gozun au pus bazele unei şcoli care a devenit o carte de vizită a Moldovei. Elevii celor doi antrenori au reuşit să cucerească 13 medalii la competiţii continentale şi mondiale.
Dansurile i-au schimbat viaţa. Petru Gozun a început să le practice în studenţie, atunci când a venit la Chişinău pentru a-şi face studiile la Universitatea Tehnică. Tot atunci a întâlnit-o pe Svetlana, care ini'ial i-a fost parteneră de dans, iar mai târziu i-a devenit soţie. După mai mulţi ani de muncă, cei doi au decis să-şi facă discipoli. În 1973 au fondat clubul de dans sportiv "Codreanca".
"40 de ani - au fost multe de la început. Noi şi ne-am ridicat, au fost situaţii şi mai rele. 40 de ani parcă au fost ieri. Toţi muncim, nu ne oprim la ceea ce am făcut. Sperăm că o să aducem mai multe medalii", a declarat Petru Gozun.
"Cel mai impresionant moment din viaţa mea a fost atunci când am cucerit marele trofeu la un turneu în Cehia. Atunci când, departe de casă, am demonstrat că suntem cei mai buni şi suntem printre primii în lume", a spus Svetlana Gozun.
Cei doi antrenori de dans au reuşit să pregătească zeci de perechi, care au devenit campioni ai Europei sau ai Lumii.
"Cred că este cel mai bun club din Moldova, sunt multipli campioni a Europei şi ai Lumii. Aici sunt cei mai buni antrenori. În altă parte nu este", a afirmat un dansator.
"Suntem mândri de membrii clubului de dans sportiv Codreanca", a menţionat o dansatoare.
Clubul de dansuri sportive "Codreanca" împlineşte 40 de ani de la înfiinţare.
- Peste 100 de dansatori moldoveni, în pregătiri pentru campionatul internaţional de dans German Open Championships
- "Codreanca" marchează 40 de ani de la înfiinţare. Dansatorii au adus de nenumărate ori faimă Moldovei
- Pregătirile pentru concertul aniversar al Clubului "Codreanca", pe ultima sută de metri. Pentru eveniment s-au cheltuit 300.000 de lei