Un studiu recent dezvăluie similarităţi frapante între oameni şi insecte în ceea ce priveşte reglarea comportamentului de către anumiţi centri cerebrali, aruncând o nouă lumină asupra evoluţiei creierului şi comportamentului şi ajutând la înţelegerea mecanismelor ce stau la baza unor afecţiuni mintale, scrie descopera.ro.

Există asemănări profunde între vertebrate (precum peştii, şoarecii şi oamenii ) şi artropode (precum crabii şi insectele) în ceea ce priveşte relaţia dintre creier şi comportament, arată cercetările specialiştilor de la King's College London şi Universitatea Arizona.

Cercetătorii au comparat dezvoltarea şi funcţionarea unei regiuni centrale a creierului la artropode (o regiune numită complexul central - cu verde în fotografie) şi la vertebrate (zona numită ganglionii bazali).

Rezultatele sugerează că ambele structuri cerebrale derivă din celulele stem embrionice aflate la baza creierului anterior, în cursul dezvoltării acestuia, şi că, în ciuda diferenţelor uriaşe dintre specii, caracteristicile tuturor acestor structuri cerebrale au la bază programe genetice similare.

Atât în complexul central, cât şi în ganglionii bazali, celulele nervoase se conectează şi comunică unele cu celelalte în moduri similare, ajutând astfel la reglarea comportamentelor adaptative. Cu alte cuvinte, fie că e vorba despre un şoarece sau despre o muscă, răspunsul la stimuli interni cum ar fi foamea ori somnul, şi stimuli externi ca lumina/întunericul sau temperatura este reglat de mecasime nervoase similare.

La oameni, disfuncţiile ganglionilor bazali pot provoca tulburări grave de sănătate mentală, de la autism, schizofrenie şi psihoze la neurodegenerare, aşa cum se poate vedea în cazul bolii Parkinson, al sindromului de neuron motor şi al demenţei; de asemenea, pot apărea tulburări de somn, deficit de atenţie şi probleme de memorie. Şi la muşte, atunci când sunt afectate regiuni ale complexului central, apar tulburări de un tip similar.

Rezultatele sugerează că, atât la artropode cât şi la vertebrate, circuitele cerebrale au evoluat pornind de la un strămoş comun care avea deja o structură neurală complexă ce controla alegerea şi menţinerea unor acţiuni comportamentale.

Deşi nu există nicio fosilă a unui exemplar al strămoşului comun, urme fosile, sub forma unor dâre trasate pe fundul mării acum sute de milioane de ani, dezvăluie că era vorba despre schimbări intenţionate de direcţie.

Urmele fosile ar putea indica, astfel  existenţa, începând de timpuriu,  a unui creier suficient de complex pentru a permite alegerea acţiuinilor, şi a unor structuri nervoase comune  nevertebratelor şi vertebratelor.