Nicolas Maduro a câştigat alegerile prezidenţiale din Venezuela
Dorinţa lui Chavez a fost respectată. Nicolas Maduro a fost ales preşedintele Venezuelei, cu aproape 51 la sută din voturi. Rezultatele au fost prezentate de Comisia Electorală Naţională. Mii de oameni s-au adunat la Caracas pentru a-şi arăta susţinerea faţă de protejatul lui Hugo Chavez.
Rezultatele au fost anunţate după numărarea a 99 la sută din buletinele de vot, iar rata de participare la alegeri a fost de peste 78 la sută. Comisia Electorală a făcut apel la calm, deoarece rezultatele sunt irevocabile. Mii de oameni au ieşit pe străzile din Caracas, pentru a sărbători victoria lui Maduro.
După anunţarea rezultatelor, Nicolas Maduro a mulţumit oamenilor pentru încredere. El i-a cerut oponentului său să recunoască rezulatele alegerilor.
"Nu vrem violenţe, vrem pace, facem apel la calm, la toleranţă, la respectarea instituţiilor statului", a declarat Maduro.
Candidatul opoziţiei, Henrique Capriles, a invocat numeroasele incidente din timpul scrutinului. "Nu vom recunoaşte rezultatele alegerilor până nu vor fi renumărate toate voturile", a spus acesta.
Anterior, opoziţia a acuzat partidul de la putere de fraudarea scrutinului prezidenţial.