Crocodili, gândaci, păianjeni sau şerpi. Sunt vietăţi a căror prezenţă unora le provoacă fiori. Sunt însă şi oameni cărora le oferă confort psihic. Este vorba despre cei care le-au ales drept animale de companie.

În sediul casei de producţii a lui Dumitru Voloşin este o atmosferă destul de exotică. Directorul companiei împarte biroul cu un crocodil de toată frumuseţea. "Fiinţa aceasta este un crocodil. E aligator, nu e caiman mic. Poate ajunge până la dimensiuni mari, de trei-patru sau chiar cinci metri", spune Dumitru.

Aşa liniştit şi indiferent cum pare, animalul de companie are cerinţe mari şi pretenţii culinare neobişnuite. În condiţii de acvariu mănâncă doar animale vii.

"Avem aici o baghetă specială. Este foarte curios faptul că atunci când îl hrăneşti o recunoaşte şi când ţii şoarecele el trebuie să-l ia de pe baghetă. Dacă l-ai scăpat şi s-a înecat, nu-l va mai ridica, chiar dacă e flămând. Nu mănâncă nimic mort, doar ceea ce e viu şi se mişcă sau respiră", mai spune Dumitru.

În cei doi ani de când s-a stabilit cu traiul în acest birou, aligatorul a reuşit să bage frica în angajaţi. "De crocodil nu mă ating, nici chiar dacă vreţi să mă forţaţi să o fac", spune un angajat.

"Aţi văzut ce face? Pare inert, leneş, dar a fugit de trei ori din acvariu. Vedeţi, sus stau bucăţi de metal şi pietre. Noaptea iese cumva din această gaură, pe care o închidem permanent şi fuge. Femeia de serviciu vine şi se uită, dar el nu-i în acvariu. Nu-i crocodilul. Unde-i crocodilul? Nu voi face curat aici. Te poate apuca de picior sau de mână. Odată s-a ascuns în coridor sub această scară", povesteşte Dumitru Voloşin.

Singurul om din companie care se împacă de minune cu aligatorul este directorul companiei. "Crocodilul tot te linişteşte. Ore în şir poate sta nemişcat în apă. Te calmezi împreună cu el. Când vin unii oameni şi-ţi spun că ceva nu merge cum trebuie în afacerea ta, te aprinzi şi se aprinde şi el", mai spune Dumitru.

Pentru a nu face diferenţă între şef şi angajaţi, Voloşin le-a oferit şi colegilor condiţii deosebite de muncă. "Vin la mine băieţii şi zic că nu e cinstit aşa. Au spus că vor un piton, ca să-i hrănească cu programatori", glumeşte Dumitru.

Astfel, cu timpul, aici au mai apărut un şarpe, un cameleon şi o şinşila. "Există şi alt tip de cameleoni, mai prietenoşi. Acesta este aşa cum este", spune un angajat.

Chiar dacă s-au acomodat deja cu aceste vietăţi, nu toţi au curajul să se împrietenească cu ele. 

"Nu-mi este frică, pur şi simplu nu-mi place sa-l iau în braţe. Aşa-i de rece", spune o angajată.

"De şarpe m-am atins, şerpii chiar îmi plac", spune un angajat.

Şi Vlad Balan, fost membru al formaţiei "Human Place", are preferinţe neobişnuite, atunci când vine vorba despre animalele de companie. Acum are acasă păianjeni giganţi şi gândaci care cântă. "Aceasta este Lasiadora Parahibama, după mărime este al doilea păianjen din lume. Este destul de agresiv. Nu-i de dorit să-l iei în mână", spune instrumentistul.

Dacă unii se uită cu groază la pasiunea lui Vlad, rudele şi prietenii apropiaţi s-au obişnuit demult cu ea. "De mic aduceam în casă diferite insecte, şerpi, şopârle şi ei s-au obişnuit. Acum traiesc singur şi n-am nicio problemă cu asta. Alţi oaspeţi sunt şocaţi prima dată, dar apoi se obişnuiesc. Am avut cazuri când cineva a văzut păianjenul şi a leşinat pe loc", povesteşte Vlad.

Şi dacă mulţi ar da bani numai să scape de o astfel de vietăţi, Vlad cheltuieşte sume considerabile pentru a le avea alături. "Costă cam 300-400 de euro.A îngriji un păianjen nu necesită atâta putere şi timp cât necestă o pisică sau un câine, mai mult, ei nu trebuie hrăniţi în fiecare zi. Acei maturi pot să mănânce o dată în două sau trei luni. E suficient să le dai doar apă", explică instrumentistul.

Chiar şi păianjenii mănâncă doar bucate alese. "Gândaci exotici care sunt originari din Madagascar. Cu ei de obicei se hrănesc paianjenii. Ei au capacitatea de a emana nişte sunete destul de interesante când sunt stresaţi. Aceasta Alizadora Parahibama, femelă matură, o dată a fugit din terarium. Este foarte puternică şi a deschis uşile, nu pot să vă explic cum a făcut asta, dar a ieşit şi am găsit-o pe perete", spune Vlad.

Iar în familia soţilor Iraida Iaroş şi Nicolae Sumiilo, timp de 20 de ani, a trăit o maimuţă. "Pe atunci nu existau magazine Zoo în Chişinău. Soţul mi-a propus: 'Hai, să vezi o minune'. Am mers acolo şi am văzut o fiinţă mică", spune Iraida Iaroş.

"Am luat-o. Ne muşca, nu dorea să se obişnuiască. Oricum, este un animal sălbatic", explică Nicolae Sumiilo.

Alături de maimuţă, viaţa lor a prins culoare, dar au trecut şi prin multe greutăţi. "Lua ouăle, le bea şi arunca totul pe podea. Îi plăceau foarte mult rujurile mele. Îi plăcea cu degeţelul să le scobească, să miroase, îşi vopsea faţa. Când nu eram acasă, îi plăcea să coboare pe liane. Erau crengi de la plantaţiile de viţă de vie, care au ajuns până sus şi pe ele cobora la vecini. Umbla în frigidere străine, dulapuri şi aducea totul acasă. Găseam la ea câte o bucată de caşcaval, pârjoale, rujuri sau ojă", mai spune Iraida Iaroş.

Recunosc că au fost perioade când răbdarea le ajungea la capăt şi se gândeau să o dea la menajerie sau la circ. Dar nu i-a lăsat inima. Maimuţa a murit acum un an, iar stăpânii îi simt şi acum lipsa. 

Anul acesta, în magazinele specializate, cea mai solicitată vietate exotică a fost şarpele. Administratorii spun că un motiv ar fi că şarpele este simbolul anului, potrivit calendarului chinezesc. "Noi am avut şerpi. Se interesau în special bărbaţii. Femeile de cele mai dese ori se tem de ei", spune managerul unui magazin Zoo.

Iar când este vorba despre un animal exotic de companie, pe moldoveni nu îi sperie nici aspectul şi nici preţul lor. Iguanele sunt şi ele în vogă. 

"Se împacă foarte bine cu câinii. Câinele nu o muşcă şi nici ea pe el. Deseori, vrea să se joace cu el şi atunci îl bate cu coada, îl trezeşte. Multora le este frică de ea. Văd ca e aşa de mare, o numesc dragon şi fug", spune Sanda, stăpâna unei iguane.

O iguană costă între 3.200 şi 3.500 de lei.

Sanda recunoaşte că iguana Djefar este membru cu drepturi depline a familiei şi cu greu şi-ar imagina viaţa fără ea. "Este foarte prietenoasă. Nu atacă, permanent stă pe pervaz, se încălzeşte la soare. Îi place să stea deasupra capului, să se încâlcească în păr, îi place să fie la o înălţime mai mare decât oamenii", spune Sanda.

Oricât de respingătoare, sâcâitoare ori înfricoşătoare ar părea aceste vietăţi, pentru stăpânii lor sunt cele mai frumoase. Iar ele la rândul lor au demonstrat că pot fi adevărate animale de companie.