Cursa masculină a Maratonului din Boston a fost câştigată a etiopianul Lelisa Desisa
Maratonul de la Boston, una dintre cele mai cunoscute competiţii sportive din lume, s-a terminat tragic. Două bombe au explodat în apropierea liniei de sosire şi au provocat moartea a trei persoane iar altele 144 au fost rănite. Incidentele s-au petrecut la circa o oră, după ce primii atleţi au terminat cursa.
Etiopianul Lelisa Desisa a câştigat cea de-a 117-a ediţie a Maratonului de la Boston. Acesta a ajuns la finişul de pe Boylston Street în două ore 10 minute şi 22 de secunde.
Desisa a fost mai rapid cu cinci secunde decât kenyanul Micah Kogo, care a trecut al doilea linia de sosire. Kogo a fost urmat de un alt atlet din Etiopia, Gebregziabher Gebremariam. Al patrulea a încheiat cursa americanul Jason Hartmann.
Cursa feminină a Maratonului din Boston, la fel a fost dominată de atleţi din Kenya şi Etiopia. Rita Jeptoo a reuşit să câştige pentru a doua oară acestă cursă, după ce a ajuns la finiş în două ore 26 minute şi 25 secunde. Jeptoo a mai cucerit trofeul în 2006.
Sportiva din Kenya a fost urmată de Meseret Hailu din Etiopia, care a despăşit-o cu trei secunde pe câştigătoarea ediţiei precedente, Sharon Cherop. La start, în ediţia din acest an, s-au înscris peste 27 mii de alergători proveniţi din 96 de ţări.