Scrisoare cu otravă, destinată senatorului republican din statul Mississippi Roger Wicker
Autorităţile americane au descoperit ricină, o otravă letală, într-o scrisoare destinată senatorului republican din statul Mississippi Roger Wicker. Plicul a fost însă interceptat în timpul unei inspecţii obişnuite a corespondenţei, înainte de a ajunge la biroul oficialului.
Wicker este un republican puţin cunoscut marelui public şi nu a fost implicat în mod deosebit în dezbaterile privind regimul armelor sau imigraţia, două dintre temele sensibile care au fost abordate recent în Statele Unite. Inhalată, ricina duce la apariţia edemului pulmonar, paraliziei şi a blocajului respirator. Ricina este de o mie de ori mai toxică decât cianura. Până în prezent nu s-a descoperit niciun antidot împotriva acestei toxine.
Toate scrisorile adresate Congresului au început să fie verificate munuţios după incidentul din 2001, când corespondenţa care conţinea bacilul ce declanşează antrax a provocat moartea a cinci persoane.